Greva generală din sănătate, declanşată de Federaţia SANITAS, a fost suspendată

Greva generală din sănătate, declanşată ieri de Federaţia SANITAS, a fost suspendată, după ce parlamentarii le-au promis sindicaliştilor că amendamentele solicitate vor fi votate în plen luni. Reporterul nostru, Andrei Şerban, a urmărit discuţiile din comisiile de specialitate ale Camerei Deputaţilor şi vine acum în direct cu detalii. Bună ziua, Andrei!
Reporter: Bună ziua! Deputaţii din comisiile de buget şi muncă au mărit salariile celor din educaţie cu 15 procente, de la 1 ianuarie 2017. Tot cu 15% au fost mărite şi salariile celor din sănătate, dar de la 1 decembrie anul acesta, iar angajaţilor TESA din sănătate li se vor calcula sporurile în funcţie de salariile din 2016 şi nu din 2009. De asemenea, angajaţilor de la casele de asigurări de sănătate li se vor mări cu 25% salariile. Toate aceste măriri înseamnă 4 miliarde de lei în plus la buget – a precizat deputatul PSD, Rovana Plumb:
Rovana Plumb: Aproximăm un impact bugetar faţă de ceea ce este în plată acum de aproximativ 4 miliarde de lei, un impact de 0,5% din PIB nu poate constitui o problemă în ceea ce priveşte sustenabilitatea.
Reporter: Prim-vicepreşedintele SANITAS, Marius Sepi, a anunţat că în aceste condiţii greva din sănătate a fost suspendată.
Marius Sepi: Ţinând cont de faptul că întâmplător sau nu, astăzi dimineaţă s-a declanşat codul roşu de intervenţie pe cutremur şi având angajamentul ferm al tuturor parlamentarilor cu care am vorbit, că luni se va întâlni plenul care va vota amendamentele Federaţiei SANITAS, suspendăm temporar acţiunile de protest.
Reporter: Toate aceste măriri salariale au fost făcute de deputatii PSD, ALDE şi de cei ai minorităţilor naţionale. Liberalii s-au retras aseară de la şedinţă şi astăzi nu s-au prezentat. Ei au acuzat alături de ministrul muncii, Dragoş Pâslaru, că deputaţii puterii urmăresc prin acest proiect de lege să obţină capital electoral. Comisiile de specialitate urmează ca astăzi să facă raportul final la acest proiect de lege pentru ca luni el să intre în plenul Camerei Deputaţilor, care este for decizional.
Realizator: Ministerul Sănătăţii a contestat în instanţă greva declanşată de SANITAS şi a solicitat magistraţilor să stabilească dacă este legală sau nu. Reprezentanţii ministerului susţin că federaţia sindicală nu ar fi parcurs etapele obligatorii prevăzute de lege pentru organizarea acestei forme de protest.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 1 noiembrie