Autorităţile din Turcia au arestat alţi nouă oficiali membri ai partidului pro-kurd HDP

Autorităţile din Turcia au arestat sâmbătă alţi nouă oficiali, membri ai partidului pro-kurd HDP (Partidul Democrat Popular), pe fondul intensificării îngrijorărilor internaţionale privind acţiunile guvernului turc, după lovitura eşuată de stat din luna iulie. Cei nouă oficiali HDP au fost reţinuţi după arestarea primarului majorităţii kurde din Diyarbakir, după demiterea a încă 10.000 de funcţionari publici şi după arestarea redactorului şef şi a unor jurnalişti ai unui ziar de primă mărime. Toate persoanele reţinute sunt acuzate de implicare în acte teroriste. Criticii afirmă că guvernul turc încearcă distrugerea totală a opoziţiei, dar Ankara respinge criticile Uniunii Europene şi susţine că Bruxellesul nu înţelege ameninţările teroriste cu care se confruntă Turcia. În aceste condiţii, Occidentul, care are nevoie de o alianţă cu Turcia, se află în faţa unei situaţii destul de îngrijorătoare, subliniază corespondenţii BBC./mbaciu/menescu

(BBC SERVICIUL MONDIAL – 5 noiembrie)