Comisia Europeană avertizează industriaşii europeni să nu negocieze acorduri speciale cu Marea Britanie înainte de Brexit

Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a avertizat că organismul pe care îl conduce ar putea bloca incercările firmelor europene de a semna acorduri speciale cu Marea Britanie înainte de începerea oficială a negocierilor de ieşire a ţării din Uniunea Europeană. Într-un interviu publicat sâmbătă în „Le Soir”, Jean-Claude Juncker a declarat că a aflat despre preocupările industriaşilor în cadrul unei întrevederi cu preşedintele Franţei, François Hollande, şi cu cancelarul Germaniei, Anglela Merkel, dar le-a subliniat oamenilor de afaceri să nu interfereze cu negocierile pentru Brexit. „Nu sunt de acord cu intenţia unora dintre ţări, în special a celor din cercurile industriale, de a ajunge la un acord cu Marea Britanie pentru sectorul industrial înainte ca celelalte 27 de state să îşi spună poziţia. Le-am spus acestor industriaşi să nu interfereze cu problema Brexitului pentru că se vor lovi de mine. Aceasta este o negociere între grupul celor 27 şi Marea Britanie”, a declarat Jean-Claude Juncker. Avertismentul oficialului european faţă de firmele europene survine după ce compania japoneză Nissan a convenit să construiască noi modele de maşini în Marea Britanie, în urma asigurărilor premierului britanic, Theresa May, că Nissan va fi sprijinită în a-şi menţine competitivitatea actuală pe piaţa UE după Brexit. Preşedintele Comisiei Europene a reiterat faptul că pentru liderii europeni a devenit aproape o mantră expresia „nicio negociere fără notificare” – ceea ce înseamnă că UE nu poate începe negocierile cu Marea Britanie până când Theresa May nu va anunţa oficial începerea procesului de ieşire a ţării sale din blocul european, invocând Articolul 50 din Tratatul UE. /mbaciu/schelaru

(REUTERS – 5 noiembrie)