România a început pregătirile pentru preşedinţia Consiliului Uniunii Europene în primul semestru al anului 2019

În ianuarie 2019, România va prelua, pentru şase luni, preşedinţia uneia dintre principalele instituţiile Uniunii Europene: Consiliul Uniunii, care reuneşte miniştri de resort din guvernele naţionale ale statelor membre. Această perioadă va fi marcată de negocierile privind ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană şi, pe de altă parte, în mai 2019, vor avea loc alegeri pentru Parlamentul European. Aşteptările vor fi foarte mari, iar ţara noastră va trebui să se pregătească din timp. În acest sens, Guvernul va anunţa în câteva zile Înaltul Reprezentant al României pentru negocierile care ţin de ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană – a declarat, astăzi, secretarul de stat Cristian Bădescu, însărcinat să coordoneze pregătirea României pentru momentul 1 ianuarie 2019.

Reporter: Carmen Gavrilă – România a început pregătirile pentru preşedinţia Consiliului Uniunii Europene în primul semestru al anului 2019, cu un plan de acţiuni care va fi gata până la sfârşitul acestui an. Secretarul de stat în Ministerul de Interne Cristian Bădescu, coordonatorul unităţii pentru pregătirea preşedinţiei române, a declarat, astăzi, la dezbaterea „Oportunităţi pentru România la preşedinţia Consiliului Uniunii, că planul de acţiuni va fi însoţit şi de o evaluare financiară. Conform primelor estimări făcute de către unitatea din cadrul Guvernului care pregăteşte preşedinţia română, peste 1000 de funcţionari publici vor fi implicaţi în organizare. De asemenea, vor avea loc între 150 şi 200 de întâlniri oficiale în ţară, iar la Bruxelles vor fi preidate de către România între 1000 şi 1500 de reuniuni în cadrul Consiliului Uniunii. Tot în perioada ianuarie – iunie 2019, vor avea loc între 30 şi 40 de consilii formale ale Uniunii, plus numeroase întâlniri bilaterale informale cu miniştri comisari europeni şi membri ai Parlamentul European. Acesta este, în linii mari, efortul de organizare pe care îl presupune preşedinţia românească, un efort care înseamnă şi formarea din timp a unor experţi pe diferite domenii şi teme europene, dar şi sume considerabile, după cum a explicat secretarul de stat Cristian Bădescu.

Cristian Bădescu: În prezent, va trebui să fie inclus în bugetul din 2017 o sumă. În momentul ăsta, eu personal nu ştiu cum va arăta, dacă va fi o pungă mare pe care va scrie „Preşedinţie” sau lucrurile vor fi defalcate pe ministere. Cu siguranţă, va fi un buget central, dar după cum a anunţat public şi doamna ministru Dragu, nu acest guvern va prezenta proiectul de buget pe 2017. Vom lucra, vom începe şi noi să pregătim, încă o dată, pe baza planului de acţiune pe care-l avem, o estimare cât mai realistă şi s-o defalcăm pe ani, în funcţie de calendarul care o va însoţi, va fi parte integrantă din planul de acţiune.

Reporter: Cristian Bădescu a precizat că va fi vorba de zeci de milioane de euro, devreme ce sumele alocate de alte state membre, când au avut preşedinţia Uniunii, au variat de la 35 de milioane de euro în cazul Danemarcei, până la 110 milioane de euro în cazul Poloniei, însă o parte din bani, cei pentru pregătirea experţilor, pot veni de la Bruxelles prin programe de formare. În plus, beneficii economice pot apărea din expunerea României în calitate de preşedinte al Uniunii. De exemplu, o estimare a guvernului arată că vor fi aproximativ 20.000 de rezervări şi peste 24.000 de înnoptări la hoteluri pe durata evenimentelor din România şi vom avea între 20.000 şi 30.000 de vizitatori în ţară în perioada ianuarie – iunie 2019. În ce priveşte temele preşedinţiei române, acestea încă nu sunt conturate pentru că România trebuie să negocieze cu celalalte două ţări care vor asigura preşedinţia Uniunii înainte şi după semestrul românesc, respectiv Finlanda şi Croaţia, dar cert este că dosarul Brexit se va suprapune şi pe preşedinţia română, posibil chiar prin finalizarea negocierilor cghiar atunci, dar şi negocierile pentru următorul cadru financiar european, adică viitorul buget multianual al Uniunii./lbadiu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 4 noiembrie