Cifra de afaceri din comerţul cu amănuntul a crescut cu aproape 10%

Cifra de afaceri din comerţul cu amănuntul, considerat cel mai important indicator al consumului populaţiei, a crescut în septembrie cu aproape 10% faţă de aceeaşi perioadă din 2015, anunţă Institutul Naţional de Satistică. Creşterea se datorează vânzărilor de carburanţi şi de bunuri nealimentare, dar este mai mică decât cea din lunile precedente. O creştere importantă s-a înregistrat în februarie, de aproape 22%, un nivel record din 2008 şi până acum. INS precizează că în ultima perioadă afacerile din comerţul cu amănuntul au fost susţinute de vânzările de alimente, în urma scăderii TVA de la 24 la 9%. De asemenea, de la 1 ianuarie, anul acesta, au intrat în vigoare mai multe reduceri de taxe şi impozite, între care cota generală de TVA, impozitul pe dividende şi unele accize./rpatulea/fcostea

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 7 noiembrie