Deputaţii vor vota creşteri salariale pentru mai multe categorii bugetare

Deputaţii vor vota astăzi în plen creşteri salariale pentru mai multe categorii bugetare. Pe lista majorărilor sunt drepturile salariale ale angajaţilor din sistemul sanitar, din învăţământ, din sistemul de asistenţă socială şi ai caselor de asigurări de sănătate. Prevederile au fost deja adoptate în comisiile de specialitate cu voturile PSD, ALDE, UDMR şi ale minorităţilor naţionale. De celalată parte, liberalii au criticat această iniţiativă, luată cu puţin timp înainte de alegeri.

Reporter: Iulia Gherman – Preşedintele Comisiei de Muncă, deputatul PSD, Adrian Solomon a spus că educaţia şi sănătatea sunt domenii prioritare pentru care trebuie să se găsească bani de la bugetul de stat.

Adrian Solomon: În urma dezbaterilor s-a văzut că impactul, atât la educaţie cât şi la sănătate în plus ar fi undeva la 300 de milioane de euro, şi aceşti bani orice ar fi trebuie să-i găsim.

Reporter: PNL nu a participat la votul dat asupra raportului, formulat de comisiile parlamentare pentru proiectul de lege, în semn de protest faţă de amendamentele adoptate. Liderul PNL, Alina Gorghiu.

Alina Gorghiu: A vinde iluzii faţă de categorii care nu o duc bine în România, doar pentru a lua nişte voturi, ştiind că acele majorări salariale nu pot fi aplicate mi se pare o crimă politică.

Reporter: La rândul său, ministrul Muncii, Dragoş Pîslaru, a declarat că prin aceste majorări salariale impactul bugetar va fi mai mare de patru miliarde de lei. De cealaltă parte, prim-vicepreşedintele SANITAS, Marius Sepi, a atras atenţia că angajaţii din sistemul sanitar vor relua greva generală din spitale dacă deputaţii nu votează legea aşa cum au promis./rpatulea/ilapadat

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 7 noiembrie