Parada de 1 Decembrie va fi organizată la Arcul de Triumf – a anunţat primarul general, Gabriela Firea

Parada de 1 Decembrie va fi organizată la Arcul de Triumf – a anunţat primarul general, Gabriela Firea. Edilul a dat astăzi asigurări că lucrările, care oricum au suferit întârzieri de până la un an şi jumătate, vor fi gata în 25 noiembrie. La acest moment, s-au făcut toate plăţile şi s-a reuşit o mediere între contructor, proiectant şi consultant, astfel încât să nu mai existe motive de amânare a termenului limită. Gabriela Firea a făcut aceste precizări astăzi, după ce a vizitat şantierul monumentului. Ea a mai spus că accesul vizitatorilor la Arcul de Triumf se va face, probabil, dinspre Piaţa Presei, pe o trecere de pietoni semaforizată.
Gabriela Firea: Avem garanţia din partea constructorului că lucrarea se va încheia maximum pe 25 noiembrie, astfel încât, aşa cum am discutat cu reprezentanţii Ministerului Apărării Naţionale, cu trei zile înainte de defilare să se poată face pregătirile în această zonă, nu mai este niciun motiv acum pentru ca acest obiectiv să nu fie finalizat. Toate finisajele se vor face în această perioadă şi, de asemenea, intenţia este clară, aceea ca oricine să poată să viziteze Arcul de Trumf, nu doar ca acesta să fie reabilitat, consolidat şi conservat.
Realizator: Parada de 1 Decembrie se va desfăşura, din nou, pe sub Arcul de Triumf, după 3 ani în care a fost organizată în alte locuri din Bucureşti, din cauza lucrărilor la acest monument – ne-a informat reporterul nostru Atena Teognoste./atataru

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 7 noiembrie