UDMR a anunţat organizarea unei mari adunări de protest

Uniunea Democrată Maghiară din România a anunţat pentru sâmbătă, la Târgu Mureş, organizarea unei mari adunări de protest pentru apărarea Gimnaziului Romano-Catolic din localitate, a informat, marţi, portalul de limbă maghiară din Transilvania, Maszol.ro. Organizarea protestului a fost anunţată de fostul preşedinte al UDMR, senatorul Béla Markó, la o manifestare, care a avut loc luni, care a marcat începerea campaniei electorale a organizaţiei UDMR din judeţul Mureş.

Béla Markó a declarat ironic că se pare că sunt probleme cu autorizaţiile. „Sunt probleme cu autorizaţia privind funcţionarea gimnaziului, sunt probleme cu autorizarea arborării drapelului secuiesc, sunt probleme cu autorizarea ridicării unei statui, la Târgu Mureş, în amintirea scriitorului András Sütő, cu drapeul naţional al Ungariei, cu inscripţiile în limba maghiară pe clădirea Primăriei şi pe indicatoarele cu denumirile străzilor. Nici nu ştiu dacă am autorizaţie pentru a vorbi acum în faţa dumneavoastră”, scrie portalul Maszol.ro, care îl citează pe politicianul maghiar, care a adăugat: „Nici oraşul Târgu Mureş nu a avut autorizaţie pentru a fi ridicat aici”. Prezent la manifestare, preşedintele UDMR, Hunor Kelemen, s-a întrebat dacă un procuror decide faptul că o şcoală de limbă maghiară nu poate funcţiona. „Un procuror poate revizui o decizie politică adoptată prin referendum, de o majoritate, în momentul modificării Constituţiei. Această decizie prevede înfiinţarea unor şcoli confesionale, învăţarea în limba maternă, ceea ce a devenit cu greu realitate şi aici, la Târgu Mureş. Este posibil ca această realitate să fie măturată de pe masă de cineva?”, s-a întrebat Hunor Kelemen, citat de comunicatul UDMR.

Preşedintele acestei formaţiuni politice le-a transmis celor care „i-au acuzat absolut neîntemeiat pe liderii comunităţii maghiare, de la Sfântu Gheorghe şi până la Cluj-Napoca, că UDMR nu va da înapoi, indifirent câţi lideri vor fi daţi la o parte, căci vor fi o sută care vor veni în locul lor”. La sfârşitul manifestării, cei prezenţi au participat la o rugăciune comună rostită pentru Gimnaziul Romano-Catolic, la Biserica Sfântul Ioan Botezătorul din Târgu Mureş./rganciu/atataru

MTI – 8 noiembrie