Informare meteo de ninsori viscolite în zona de munte

Se întoarce vremea rea. De mâine după-amaiză de la ora 16:00 intră în vigoare o informare meteo de ninsori viscolite în zona de munte şi de ploi moderate cantitativ şi intensificări ale vântului în restul ţării. Potrivit meteorologilor, până duminică seara, la ora 22:00, aria precipitaţiilor va cuprinde treptat toată ţara, începând cu regiunile vestice şi sud-vestice. Cantităţile de apă vor depăşi local 20 l/mp şi pe arii restrânse 40-50 l/mp, în special în zona montană, Transilvania şi în Moldova. La munte vor predomina ninsorile şi se va depune strat nou de zăpadă./mdudea/dsirbu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 11 noiembrie