Preşedintele rus, Vladimir Putin, consideră că situaţia din economia Rusiei s-a stabilizat, dar că este prematur să se vorbească de o îmbunătăţire considerabilă a acesteia. „Situaţia s-a stabilizat, dar este prematur să vorbim de o îmbunătăţire considerabilă a situaţiei” – a declarat şeful statului rus în timpul reuniunii consacrată problemelor economice. Vladimir Putin a atras atenţia asupra unei creşteri uşoare a producţiei industriale (cu 0,3%) şi a subliniat că şomajul se menţine la u nivel relativ scăzut, în acest an fiind în medie de 5,6%. Preşedintele rus a adăugat că inflaţia se menţine şi ea în limite acceptabile. Potrivit afirmaţiilor lui, de la începutul acestui an până la 7 noiembrie, aceasta a fost de 4,7%, ceea ce, per ansamblu, reprezintă un indice bun./ssirbu/gioan
www.tass.ru – 11 noiembrie