Candidata de extremă dreaptă la alegerile prezidenţiale din Franţa promite relaţii bune cu Rusia şi scoaterea ţării din UE

Liderul de extremă dreaptă din Franţa, Marine Le Pen, a declarat, miercuri, că alegerea sa ca preşedinte, în 2017, ar alcătui un trio al liderilor mondiali – alături de preşedintele-ales al SUA, Donald Trump şi de liderul rus, Vladimir Putin – care „ar fi benefic pentru pacea mondială”. Cu ocazia inaugurării sediului său de campanie în vederea alegerilor prezidenţiale din 2017, situat la numai doi kilometri de palatul prezidenţial Elysee, Le Pen a spus că se află „la un pas distanţă pe drumul către destinaţia finală”. Marine Le Pen, care s-a pronunţat împotriva Europei şi împotriva imigraţiei, a fost singurul lider politivc francez care l-a susţinut pe Trump, la alegerile din SUA. Partidul pe care îl conduce, Frontul naţional, a fost impulsionat de victoria lui Trump şi de votul Marii Britanii de a ieşi din Uniunea Europeană, sperând să meargă pe un val similar, anti-stabiliment, în Franţa, către victorie la scrutinul de anul viitor. „Este o mişcare la nivel mondial. O mişcare la nivel mondial, care respinge globalizarea neverificată, ultra-liberalismul distructiv … eliminarea statelor naţionale, estomparea graniţelor”, a declarat Le Pen. Potrivit sondajelor de opinie, candidata de extremă dreaptă are şanse să ajungă în al doilea tur de scrutin, la alegerile din aprilie şi mai, însă preconizează că aceasta va pierde în faţa unui candidat de centru-dreapta. „Dacă voi fi preşedinte, Franţa va avea relaţii bune cu Rusia”, a anunţat Le Pen, care plănuieşte să reinstituie controalele la frontieră cu ţările vecine Franţei şi să convoace un referendum privind ieşirea ţării din Uniunea Europeană. /mbrotacel/opopescu

(REUTERS – 16 noiembrie)