Amplă operaţiune de luptă împotriva criminalităţii informatice

 Cinci persoane au fost reţinute, 37 de imobile au fost percheziţionate şi 39 de servere au fost ridicate în urma unor activităţi desfăşurate la cea mai amplă operaţiune de luptă împotriva criminalităţii informatice desfăşurate la nivel mondial, se arată într-un comunicat de presă transmis de IGPR. Sursa precizează că grupările infracţionale foloseau infrastructura Avalanche încă din 2009. Aceştia trimiteau săptămânal peste un milion de e-mailuri cu ataşamente infectate sau link-uri către victime. Milioane de computere ale unor persoane fizice sau juridice au fost infectate, permiţându-le astfel infractorilor care foloseau reţeaua să culeagă parole bancare sau de e-mail. Cu datele astfel obţinute, infractorii ar fi efectuat transferuri bancare din conturile victimelor. În România au fost ridicate opt servere, ai căror clienţi sunt cetăţeni străini./csimion/menescu

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 1 decembrie)