Donald Trump a numit în cabinetul său persoane cu averi imense, relevă „Wall Street Journal”

Patru dintre membrii cabinetului preşedintelui ales al Statelor Unite, Donald Trump, au o avere cumulată de 8,1 miliarde de dolari. Totalul îi include pe secretarul comerţului, Wilbur Ross, subsecretarul comerţului, Todd Rickets, secretarul Trezoreriei, Steven Mnuchin, şi secretarul Departamentului Educaţiei, Betsy DeVos, relatează într-un articol „Wall Street Journal”. Publicaţia subliniază că averea cumulată a celor patru membri ai Administraţiei Trump este de patru ori mai mare decât era în 2013 averea cumulată a persoanelor numite de preşedintele în exerciţiu, Barack Obama, în posturile respective şi este de 20 de ori mai mare decât averea demnitarilor numiţi în aceleaşi posturi în cabinetul fostului preşedinte al SUA, George W. Bush./mbaciu/schelaru

(www.wsj.com – 1 decembrie)