Facebook a activat o aplicaţie de verificare a numelor în urma incendiului produs în Oakland, în SUA

Cel puţin nouă persoane şi-au pierdut viaţa iar alte 25 sunt în continuare date dispărute în urma unui grav incendiu izbucnit în urmă cu câteva ore într-un depozit din Oakland, în statul american California. Incendiul s-a produs în timpul unui concert de muzică electronică al trupei Golden Donna, la care participau 75 de persoane, organizat în incinta unui depozit care avea mai multe camere pline cu diverse materiale, de la mobilier la manechine de plastic. Potrivit ultimelor informaţii, Facebook a activat fereastra de verificare a numelor celor prezenţi în depozit la momentul izbucnirii incendiului, activarea fiind pentru zona din jurul oraşului Oakland./mbaciu/avladucu

(www.facebook.com – 3 decembrie)