Pe Valea Prahovei şi în staţiunea Straja, din Valea Jiului, turiştii schiază

Deşi sezonul de schi nu s-a deschis oficial, pe Valea Prahovei şi în staţiunea Straja, din Valea Jiului, turiştii schiază în aceste zile. La Azuga, stratul de zăpadă măsoară 30 de centimetri şi au fost puse în funcţiune instalaţiile de cablu şi bandă rulantă. Administratorul pârtiilor Cazacu şi Sorica din această staţiune i-a precizat corespondentei RRA, Simona Uţă, că în nopţile următoare vor fi pornite tunurile de zăpadă artificială, astfel încât pârtiile să fie acoperite pe întreaga lor lungime. La Buşteni funcţionează deja instalaţiile de zăpadă artificială. Din Valea Jiului corespondentul RRA, Ilie Pintea, transmite că sunt condiţii excelente de schi pe pârtiile de pe platoul soarelui din staţiunea Straja./rpatulea/ilapadat

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 3 decembrie