Procurorii DNA au extins ancheta în cazul morţii poliţistului Bogdan Gigină

Procurorii DNA au extins ancheta în cazul morţii poliţistului Bogdan Gigină şi asupra patronului firmei care a săpat groapa în care acesta a căzut cu motocicleta în timp ce însoţea coloana oficială a fostului vicepremier Gabriel Oprea. Patronul Petre Mazilu, care este şi administratorul firmei, a fost azi audiat în calitate de suspect, fiind acuzat că nu a semnalizat corect lucrarea. El susţine, însă, că a respectat întru totul legea şi că o parte din vină ar purta-o tânărul poliţist. În această dimineaţă a fost din nou audiat şi Gabriel Oprea, care este urmărit penal pentru ucidere din culpă./rpatulea/fcostea

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 7 decembrie