La sfârşitul lui decembrie, după o campanie de patru luni şi jumătate, armatele adverse ajung la capătul sforṭărilor • pierzând Măgura Odobeştilor şi Focşanii, trupele româno-ruse se retrag pe linia Şuşiṭei, a Putnei şi a Siretului • de altfel, cu ceva timp înainte, Înaltul Comandament german concepuse Valea Siretului ca linie de oprire pentru campania din acel an • mareşalului Anton von Mackensen i se cere să dizloce unităṭi pentru alte fronturi din Europa.
Edgard Rădulescu (n. 1890) era proaspăt absolvent al Şcolii militare de artilerie, geniu şi marină din Bucureşti, din care ieşise cu gradul de sublocotenent. În vara lui 1915 a devenit locotenent, apoi, în aprilie 1917 căpitan, urmând ca după război să urce în ierarhia militară până la gradul de general de brigadă.
„Pe timpul luptelor în retragere din Muntenia nu am avut niciodată impresia că divizia din care făceam parte fusese silită să se retragă în urma unei lupte pierdute. Desigur, divizia a fost angajată uneori serios, infanteria luptase cu bravură, noi, artileria, am executat trageri reuşite, dar nu am avut sentimentul că suntem bătuṭi. De multe ori, la primirea unui ordin de retragere, ne întrebam de ce ne retragem. Răspunsul ni-l dădea însă tunul inamic pe care-l auzeam pe flancul frontului diviziei şi câteodată cam în spate. Inamicul ne manevra larg, pătrunzând în intervalele dintre marile noastre unităṭi. Simṭeam o mare tristeṭe părăsind mereu terenul astfel, fără să avem sentimentul că am fost înfrânṭi în luptă. Mai ales, am fost trist un timp de câteva zile, fiind lăsat cu bateria mea la ariergarda diviziei când, trecând prin sate unde populaṭia, mai ales femei şi bătrâni, adunată pe uliṭe, ne privea cu ochii în lacrimi şi ne striga: „De ce ne lăsaṭi, maică?… De ce plecaṭi?„ Acelaşi sentiment de jale stăpânea şi pe ostaşi. Această retragere mi-a lăsat o foarte dureroasă amintire.
De la Buzău a început afluirea trupelor ruseşti care, luând contactul cu inamicul, au permis trupelor noastre să treacă în refacere. Regimentul meu a cantonat în zona Botoşani, bateria mea în satul Mănăstirea Doamnei. Aci, înapoia frontului, am avut de luptat cu un inamic mult mai groaznic, tifosul exantematic care ne-a provocat pierderi teribile.”
[interviu realizat în 1964 la Muzeul Militar Naṭional, Secṭia Documentare; consultant ştiinṭific prof. dr. Corneliu Andonie, muzeograf la Muzeul Militar Naṭional]
