Declaraţie de presă a preşedintelui UDMR, Kelemen Hunor

Kelemen Hunor: Vedem în acest moment şi din interiorul organizaţiilor noastre, informaţiile noastre interne, dar şi exit-poll-ul arată că noi avem astăzi un rezultat bun, peste 6%. Vom avea o reprezentare puternică, vom avea o reprezentare proporţională şi trebuie să le mulţumim alegătorilor noştri, tuturor celor care s-au dus la vot, mulţumim pentru prezenţa la vot şi eu sunt convins că această prezenţă ne dă nu numai o legitimitate mare, dar şi o putere de muncă şi putere de convingere în fiecare zi, în fiecare moment când vom merge în parlament şi vom lupta pentru o Românie mai bună, pentru o Transilvanie mai puternică, pentru drepturi şi pentru minoritatea maghiară, dar şi când vorbim despre locuri de muncă, despre economie, despre problemele sociale şi problemele oamenilor care, de foarte multe ori, fără să dorească, au ajuns la periferia societăţii. Astăzi vedem că reprezentarea noastră este şi va fi mai puternică decât în mandatul 2012-2016 şi putem spune cu convingere că am ieşit din acel con de umbră în care, poate nemeritat, am fost în ultimii ani. Deci încrederea în reprezentanţii noştri, în programul nostru este mai mare decât era înainte. Sigur, noi am avut două decizii importante: colaborarea cu PCM-ul. Între UDMR şi PCM există un pact de colaborare şi sunt convins că şi această colaborare a dat un rezultat pozitiv, precum şi întărirea solidarităţii interne a dat rezultatele despre care discutăm astăzi. Sunt convins că în continuare reprezentanţii noştri vor reprezenta pe fiecare alegător şi pe cei care nu s-au dus la vot bineînţeles, fiindcă scopul nostru este a de servi binele comun şi interesele comunităţii maghiare./csimion/menescu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (11 decembrie)