Un băiat de 12 ani din Germania se află sub investigaţie, fiind suspectat că a intenţionat să detoneze o bombă artizanală cu cuie la un târg de Crăciun. Tentativa a avut loc la sfârşitul lunii noiembrie. Băiatul s-a născut şi a copilărit în oraşul din vestul Germaniei în care acum este suspectat că ar fi încercat să comită un posibil atac fatal. Poliţia din oraşul Ludwigshafen a fost alertată după ce un trecător a găsit un rucsac care conţinea ceea ce se consideră a fi o bombă artizanală. Potrivit autorităţilor germane, băiatul ar fi fost radicalizat recent, existând o legătură cu gruparea jihadistă Stat Islamic. De asemenea, au fost lansate ipoteze conform cărora băiatul ar fi încercat să execute mai mult de un singur atac, transmit corespondenţii BBC.
BBC SERVICIUL MONDIAL – 16 decembrie