Preşedintele Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România, Aurel Vainer, a fost decorat de preşedintele Klaus Iohannis cu Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Comandor. Distincţia i-a fost acordată lui Vainer în semn de apreciere pentru înalta ţinută morală şi profesională de care a dat dovadă de-a lungul întregii cariere, pentru contribuţia determinantă în conservarea moştenirii iudaice şi în îmbunătăţirea dialogului interreligios, pentru implicarea deosebită în combaterea antisemitismului, xenofobiei, rasismului şi a negării Holocaustului, precum şi pentru consolidarea legăturilor româno-israeliene şi promovarea imaginii României în lume’. Aurel Vainer a fost reprezentantul comunităţii evreieşti în Parlamentul României până anul acesta, timp de trei mandate./eendrefy/sdm2
(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 30 decembrie)