Fiica prietenei preşedintelui sud-coreean a fost arestată în Danemarca

Scandalul privind traficul de influenţă din jurul preşedintelui sud-coreean, doamna Park Geun-hye, a luat o nouă turnură, prin arestarea în Danemarca a singurului copil al lui Choi Soon-sil, prietena preşedintelui ţării. Chung Yoo-ra, în vârstă de 20 de ani, a fost arestată pentru şedere ilegală în Danemarca. Procurorii au vrut să o audieze pe fiica prietenei preşedintelui pentru acuzaţii potrivit cărora ar fi intrat la universitate în urma unor favoruri. Aceasta nu a dat curs invitaţiei de a se întoarce din Europa, motiv pentru care a fost emis un mandat de aducere. Este doar un aspect în cadrul acestei ample anchete, altul fiind acuzaţia potrivit căreia Choi Soon-sil, mama tinerei arestate, şi preşedintele Park Geun-hye au complotat privind obţinerea de fonduri de la unele companii în schimbul ajutării acestor societăţi. Ambele persoane au anunţat că regretă, însă nu au precizat pentru ce. Au negat încălcarea vreunei legi, însă au admis unele erori de judecată, relatează corespondenţii BBC./cstoica/denisse

(BBC SERVICIUL MONDIAL – 2 ianuarie)