Concluzii, după întâlnirea dintre preşedintele Klaus Iohannis şi membri ai Guvernului

Este foarte important să avem pentru 2017 un buget sustenabil, solid şi care ţine cont de câteva date foarte importante, ca de exemplu, un deficit de sub 3% din Produsul Intern Brut sau o alocare de 2% pentru Apărare, spunea, ieri, preşedintele Klaus Iohannis – la finalul unei întrevederi cu membrii Guvernului. „Avem promisiuni că aceste lucruri vor fi realizate”, a mai spus Şeful Statului, după discuţiile cu premierul Sorin Grindeanu şi cu ministrul finanţelor, solicitate de Klaus Iohannis, pe fondul îngrijorărilor legate de impactul primelor decizii ale Executivului: majorări de salarii şi scutiri de contribuţii şi impozite la pensii. Construcţia bugetului pentru 2017 se face cu maximă responsabilitate, au dat asigurări membrii Executivului, care au prezentat, la Palatul Cotroceni, datele Comisiei Naţionale de Prognoză pe care se bazează alocările bugetare./lalexandrescu/sdm2

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (12 ianuarie)