Atenţionare a MAE pentru cetăţenii români care călătoresc la Oslo

Ministerul de Externe îi atenţionează pe cetăţenii români care călătoresc în Norvegia că în mai multe zone ale capitalei Oslo, circulaţia maşinilor alimentate cu motorină va fi interzisă de mâine, între orele 6:00 şi 22:00. Decizia se va aplica cel puţin două zile şi este posibilă menţinerea ei pe o perioadă mai îndelungată, dacă nivelul de poluare a aerului rămâne ridicat, transmite redactorul nostru, Carmen Gavrilă. Şoferii care nu vor respecta această decizie riscă să fie amendaţi cu suma de 1.500 de coroane norvegiene, echivalentul a aproximativ 166 de euro.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 16 ianuarie