Peste câteva zile va intra în funcţie noua administraţie americană, condusă de Donald Trump. Acest lucru se va petrece în condiţiile în care relaţiile dintre SUA şi Rusia sunt foarte tensionate. La sfârşitul anului trecut, 35 de diplomaţi ruşi au fost expulzaţi din Statele Unite, măsură fără precedent în raporturile dintre cele două state, la care Rusia nu a răspuns cu aceeași măsură (s-a mulţumit cu închiderea unei şcoli din Moscova, unde învăţau copiii unor diplomaţi americani şi britanici şi cu închiderea unei staţiuni de vacanţă a ambasadei americane.
Faţă de această situaţie, premisele din campania electorală a lui Donald Trump sugerează o schimbare. Acesta a lăsat să se înţeleagă că doreşte o apropiere faţă de Rusia, spunând că numai proştii cred că SUA ar trebui să aibă relaţii proaste cu Rusia. Mai mult, în campania electorală din vara trecută, viitorul preşedinte american a afirmat că ar putea să recunoască peninsula Crimeea ca parte a Federaţiei Ruse şi că ar renunţa la sancţiunile economice impuse Moscovei.
Specialiştii celor două superputeri nu împărtăşesc însă entuziasmul politicienilor, pentru că interesele lor fundamentale sunt în continuare opuse. Extinderea Rusiei în Ucraina, şi rolul său din ce în ce mai determinant în Siria, creează îngrijorare pe continentul american. Chiar şi viitorul ministru de externe american, Rex Tillerson, care până acum nu putea fi calificat ca rusofob (cât timp a fost director general al Companiei Exxon Mobil a fost împotriva adoptării sancţiunilor economice şi leagă o veche prietenie cu Vladimir Putin, de la care în 2013 a primit decoraţia „Prietenia”) a declarat recent că Rusia reprezintă o ameninţare şi că aliaţii americanilor au dreptate atunci când se tem de o Rusie care reînvie.
Pe de altă parte, Serghei Rogov, directorul unei institut din Moscova care se ocupă cu studiul Statelor Unite ale Americii și Canadei, a declarat pentru postul de radio Eho Moskvi că Trump este imprevizibil şi că este doar o iluzie că va crea dintr-o dată o relaţie mai bună între SUA şi Rusia.
Despre aceste probleme, precum şi despre efectele alegerii lui Donald Trump asupra României, i-am întrebat pe reputatul analist de politică externă, profesorul Dan Dungaciu, sociolog și geopolitician, director al Institutului de Științe Politice și Relații Internaționale al Academiei Române, președintele Fundației Mării Negre din România, fost Secretar de Stat în MAE, precum şi pe Borbély László, fost deputat şi preşedinte al Comisiei de Politică Externă a Camerei Deputaţilor.
Dan Dungaciu: Ideea unui „târg” ruso-american, a unei noi „Ialte”, din ce în ce mai des vehiculată în ultima vreme, se bazează, în opinia mea, pe o contradicție profundă. Pe de-o parte, acceptăm că Donald Trump este un nou fel de președinte, un „dealmaker”, un om de afaceri obișnuit să negocieze și să rezolve probleme, un personaj pragmatic, eficient și axat pe rezultat și câștig. Pe de alta, spunem că urmează o cedare americană în fața Rusiei, o ridicare a sancțiunilor economice, o nouă politică a sferelor de influență, un abandon al Estului în favoarea lui Putin. Aici e o contradicție. Căci întrebarea fundamentală este următoarea: dacă SUA acceptă pretențiile și mizele Rusiei în Orientul Mijlociu sau Estul Europei, ce ar primi în schimb?! Ce ar putea să ofere Rusia lui Putin Americii lui Trump pentru aceste concesii/cedări americane? Mie nu mi-e clar ce poate oferi Putin la același nivel. Pentru că a oferi Rusiei dialog direct, deci un soi de recunoaștere globală, din care să rezulte avantaje în Orient/Siria, ridicarea sancțiunilor și preeminență în Estul Europei – e ceva enorm pentru Moscova. Practic își îndeplinește toate obiectivele. Dar noi spunem că Trump este un negociator dur și axat pe profit. Care ar fi profitul Americii? Ce îi poate da/vinde Moscova lui Trump? În realitate, aproape nimic. Pentru că Rusia NU este actorul principal în Siria, e vorba acolo de SUA, Turcia, Iran, statele arabe etc. Rusia nu controlează jocul până la capăt și nu de ea depinde încetarea ostilităților, câștigarea războiului sau – mai ales! – a păcii în regiune. Iar în Estul Europei (Ucraina, R. Moldova, Georgia), ce poate da Moscova ceva care să fie crucial pentru Washington? Iarăși nimic. Interesul american pentru regiune este oricum limitat, adică nu este esențial, fundamental, existențial, chiar, cum este pentru Rusia. Vorbim de alte percepții și alte mize. Interesul american pentru Marea Neagră este incomparabil mai mic decât al rușilor. Prin urmare nici aici nu e ceva echivalent de negociat. Nici în ceea ce privește interesul economic Rusia nu are ceva de oferit decisiv. Schimburile comerciale ale Rusiei sunt mult mai importante cu statele UE decât cu SUA.
În concluzie, ipoteza după care Trump va ceda Rusiei Orientul sau Estul Europei este cel puțin exagerată (vorba lui Mark Twain) – nu are nimic de primit în schimb pentru concesii așa de dure și radicale. Mai mult, ipoteza după care Rusia va primi ordinea de preeminență în Est este fără fundament strategic: chiar dacă SUA nu sunt la fel de interesate în regiunea Mării Negre precum Rusia, e clar că nu îți pot permite să lase Rusia să zburde liberă aici și, eventual, să construiască alianțe antiamericane pe direcția Eurasiatică, inclusiv cu China. Strategia americană nu este să îi învingă pe toți, pe rând, ci una prin care să se convingă că nicio alianță care ar fi capabilă să amenințe SUA să nu se constituie. De aceea America nu poate lăsa ca o potențială alianță ruso-chineză să se nască. Luate separat, fiecare din cele două state nu pot fi un concurent pentru SUA. Dar într-o alianță economico-militară, lucrurile se complică. De aceea America va fi cu ochii pe Rusia.
Prin urmare, să ne așteptăm într-adevăr la o abordare pragmatică, dar în adevăratul sens al cuvântului. Și Rusia câștigă, dar și SUA. Asta înseamnă abordare pe dosare specifice, nu un soi de „grand bargain”. O cooperare în războiul împotriva ISIS este de așteptat, ceea ce înseamnă că se va dezgheța dosarul ucrainean. (De fapt principala miză a Rusiei în Siria a fost dezghețarea dosarului ucrainean!). Rusia va primi ceva acolo, nu recunoașterea Crimeii – asta nu se va întâmpla niciodată, Crimeea va rămâne ca statele baltice după cel de-al doilea război mondial, teritoriu URSS niciodată recunoscut de SUA. Dar asigurări că Ucraina nu va intra în NATO, un soi de neutralitate explicită sau implicită va fi pe masă. În ceea ce privește ridicarea sancțiunilor, nu cred că se va face unilateral, adică fără un parteneriat cu europenii. Iar aceștia, nu neapărat azi, ci mâine (adică după alegerile din Olanda, Franța și Germania) nu vor avea nimic împotrivă. Să reținem însă că Rusia nu va fi considerată principalul inamic al SUA, înaintea e ca amenințări percepute ale administrației americane sunt terorismul (ISIS) sau China.
În ceea ce privește România, se află într-o situație defavorabilă. Nu pentru că SUA abandonează Estul – așa ceva nu e posibil – ci pentru că nu va mai fi actor important pe scenă. Astăzi România este în situația de a nu avea canale privilegiate sau eficiente nici cu SUA nici cu Rusia, spre deosebire, de pildă, de Budapesta, care este incomparabil mai bine poziționată. Dacă ar fi să ne temem de ceva pe termen scurt și mediu, este de această intrare în penumbră a României și de impetuozitatea, deseori iresponsabilă, a Ungariei lui Victor Orbán, care așteaptă vizitele lui Putin și, probabil, Trump. Asta nu va rămâne fără urmări. Ungaria nu se va putea abține să intre într-o paradigmă confruntațională cu vecinii ei, inclusiv România. Se va resuscita parteneriatul strategic ruso-maghiar apropo de România (care va fi dublat de parteneriatul ruso-moldovenesc la Est), ambele cu miză identitară apăsat și primejdioasă, iar asta este o veste extrem de proastă pentru România în condițiile unei relații palide cu administrația americană a lui Donald Trump.
Borbély László: Este foarte greu să evaluăm la această oră că ce se va întâmpla. În cazul lui Trump a fost evident că în timpul campaniei a dorit să arate o altfel de politică şi acest lucru probabil că va fi aşa şi după ce va prelua funcţia de preşedinte. Dar una este să faci declaraţii în timpul campaniei electorale şi alta este situaţia când o mare responsabilitate apasă pe umerii tăi. Acest lucru se va vedea în lunile următoare, dar şi ultimele sale declaraţii arată că vrea să realizeze o legătură cu Putin, cel puţin să se aşeze la masă, să discute. Care vor fi rezultatele, vom vedea. Eu cred că acest lucru nici nu ar fi o tregedie, pentru că situaţía care este acum, nu este bună pentru nimeni. Acum există o atmosferă a războiului rece. Trebuie să ne dea de gândit ceea ce se întâmplă în Siria, iar Rusia a făcut nişte paşi, de exemplu a strâns relaţiile sale cu Turcia, chiar dacă Turcia este un stat NATO. În Siria, Rusia a jucat un rol cheie în lupta din Alep. Deci cumva trebuie să înceapă o schimbare, aceste lucruri trebuie discutate (de altfel eu întotdeauna am susţinut necesitatea dialogului). Trebuie să se demareze nişte tratative, şi trebuie să ieşim din această situaţie, chiar dacă ştim foarte bine ce a făcut Rusia în ultimii ani, de exemplu în Ucraina. Totodată vedem că nici în interiorul Uniunii Europene aprecierea lui Putin nu este univocă, ajunge dacă amintim numai Ungaria, unde în cursul lunii februarie, acesta va face o vizită oficială, şi aceasta fiind a treia în decurs de doi ani.
În ceea ce-l priveşte pe Donald Trump, este evident că este un politician atipic, poate că nici nu este politician, creierul lui funcţionează pe un alt filet decât al unui politician care de ani de zile este acolo în mijlocul evenimentelor. Acest lucru poate să fie un dezavantaj, dar şi un avantaj, vom vedea mai târziu ce se va întâmpla. Depinde foarte mult şi de consilierii acestuia, dar în orice caz el vrea să demonstreze nu numai că duce un alt fel de politică, dar că va reuşi să rezolve acele probleme care de ani de zile au rămas nerezolvate. Problema relaţiilor cu Rusia este una dintre acestea. Trebuie să recunoaştem că în acest domeniu, Obama, în ultimii ani – când simţea că se apropie sfârşitul mandatului – a fost fie prea flexibil, fie prea rigid şi nu a dorit să adopte acele decizii care deblocau situaţia. Desigur, este foarte important ca principiile statului de drept să fie respectate şi Statele Unite a mers pe această linie. Dar – din păcate – condiţiile s-au schimbat şi acest lucru nu mai ajunge. În mai multe ţări au ajuns la putere în mod democratic conducători, care – ca să mă exprim mai discret – nu întotdeauna consideră că ar trebui să-şi exercite puterea pe baza acestor principii democratice. Şi acest lucru nu s-a întâmplat doar în Statele Unite, unde a câştigat un astfel de model, dar şi în Europa sunt astfel de exemple, chiar foarte aproape de noi. Deci, în aceste condiţii, nu se mai poate ca toate deciziile sp fie luate pe baza principiilor, a cartelor, a altor documente internaţionale, care au fost adoptate de mai mulţi ani… din păcate, spun eu, pentru că, acum zece ani de exemplu, nu mi-am imaginat o astfel de lume, în care America va abandona poziţiile strategice din lume în favoarea Rusiei. Nu este interesul lui Trump ca America să devine mai slabă. Mai degrabă, el doreşte să rezolve anumite probleme, însă deocamdată nu ştim cum.
În ultima perioadă am participat la mai multe întâlniri internaţionale, la care au participat oameni importanţi şi calificaţi în acest domeniu, cum ar fi generali de armată sau foşti miniştri ai apărării din diferite ţări, de exemplu din Statele Unite. Aceştia, aşa, cu jumătate de gură, au afirmat că în ceea ce priveşte peninsula Crimeea, nu cred că ruşii vor mai ieşi de acolo, disputa se dă pentru celelalte teritorii, unde încă sunt conflicte. Eu m-aş bucura de exemplu dacă ar găsi o soluţie pentru Siria. Pentru că acolo, după ce americanii s-au angajat să-i susţină pe rebeli, pe revoluţionari împotriva lui Bashar al Assad, s-a dovedit că pe de o parte a fost un eşec, iar pe de altă parte aceştia sunt divizaţi în mai multe grupări şi nu se ştie care dintre acestea au legitimitate şi care doresc o Sirie mai democratică.
Totodată, eu sper că Trump va face o altfel de politică şi faţă de România, pentru că până acum – şi acest lucru l-am constatat pe propria noastră piele – a venit ambasadorul Statelor Unite şi a spus ce trebuie să facem. Dacă administraţia Trump va înţelege că un parteneriat nu înseamnă că unii dictează şi alţii execută, atunci această schimbare poate să aducă şi lucruri bune. Nu se poate vorbi, deci, despre o schimbare numai în bine, sau numai în rău.
