Preşedintele Klaus Iohannis a adresat un mesaj politic noii majorităţi parlamentare

Generalul Florian Coldea a fost eliberat din funcţia de prim-adjunct al directorului Serviciului Român de Informaţii şi trecut în rezervă, ieri, de către preşedintele Klaus Iohannis. Florian Coldea îşi încheie astfel cariera care a culminat cu cei 12 ani în care a fost numărul doi în SRI. Demiterea sa are loc după ce fostul deputat Sebastian Ghiţă, fugar, inculpat într-un dosar penal în care a fost dat în urmărire internaţională, a lansat acuzaţii grave, chiar dacă o comisie internă de anchetă l-a găsit nevinovat. În contextul dezbaterilor publice din aşa-numitul caz Coldea, în care s-a discutat despre relaţia politicienilor cu serviciile secrete, preşedintele Klaus Iohannis a adresat un mesaj politic noii majorităţi parlamentare, în care a spus că dovada maturităţii acesteia va fi modul în care abordează schimbările legislative din domeniul siguranţei naţionale şi al justiţiei.
Reporter: Carmen Gavrilă – Preşedintele a explicat că dacă vrem servicii secrete puternice şi eficiente e nevoie de un control parlamentar puternic, dar nu partinic. Nu se poate, a spus Klaus Iohannis, ca politica unui partid să definească modul în care se face controlul parlamentar asupra serviciilor, ci este nevoie de negocieri între putere şi opoziţie, iar ambele trebuie să fie implicate în comisiile de control al serviciilor secrete. Preşedintele a mai spus că rămâne de văzut ce fel de majoritate parlamentară vom avea, dacă va fi una care impune legea majorităţii indiferent de temă şi care albeşte dosarele celor incriminaţi.
Klaus Iohannis: Sau vom avea o majoritate matură, care înţelege că România este numai una, care va veni lângă preşedinte pentru ca împreună să garanteze securitatea naţională, statul de drept şi împreună să dovedim că România este sigură pentru cetăţenii ei şi este o naţiune puternică în corul celorlalte naţiuni. Eu îmi doresc o majoritate matură. O aştept!
Reporter: Preşedintele a precizat că noua majoritate parlamentară îşi va dovedi maturitatea prin felul în care va aborda legile securităţii naţionale şi legile care privesc justiţia, precum proiectul referitor la amnistie şi graţiere. Klaus Iohannis a declarat deja la ultima şedinţă CSM că se va opune acestui proiect./cpodea/sdm2

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (18 ianuarie)