Noul preşedinte al Parlamentului European, Antonio Tajani, a condus prima sesiune plenară

Noul preşedinte al Parlamentului European, Antonio Tajani, a condus astăzi prima sesiune plenară, după ce a fost ales aseară în funcţie. Au fost prezenţi, premierul maltez, Joseph Muscat, a cărui ţară deţine preşedinţia prin rotaţie a Uniunii, şi preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker. Într-o conferinţă de presă ulterioară cei trei lideri au vorbit despre priorităţile Maltei în fruntea Uniunii.

Reporter: Luminiţa Apostol – La interval de numai câteva ore după alegerea sa, târziu, seara trecută, preşedintele Parlamentului European, Antonio Tajani, a preluat funcţia de la fostul preşedintele Martin Schulz şi a prezidat prima sesiune plenară, unde Preşedinţia malteză a Uniunii şi Comisia Europeană le-au prezentat deputaţilor priorităţile următoarelor şase luni ale acestui an. Preşedintele Antonio Tajani a promis că Parlamentul va respecta programul legislativ aprobat de cele trei instituţii şi a spus că respectarea acestuia ar fi un semnal important pentru cetăţenii europeni. „Desigur, terorismul, imigraţia şi criza economică sunt trei teme fundamentale care îi preocupă în mod special pe cetăţenii europeni. Parlamentul va face tot ce depinde de el pentru a legifera în cel mai bun mod posibil asupra propunerilor venite de la Comisia Europeană” – a spus preşedintele Parlamentului European.

Imigraţia, securitatea şi implicit combaterea terorismului ca şi aspecte ce ţin de economie şi de piaţa unică europeană sunt priorităţile Preşedinţiei malteze a Consiliului de Miniştri, iar premierul Joseph Muscat susţine în mod special găsirea unor soluţii de compromis la criza imigraţiei A spus acest lucru şi în conferinţa de presă, când a explicat că e dificil de realizat un acord între Italia şi Libia, similar celui încheiat de europeni cu Turcia şi că ţările din prima linie a imigraţiei nu trebuie să rezolve problema întregii Europe. „Nu ar trebui să lăsăm un stat membru să încerce să negocieze singur o anumită înţelegere care ar fi o soluţie pentru întreagă Europă. Dimpotrivă, cred că este nevoie de o soluţie europeană” – a spus premierul maltez şi a făcut apel la solidaritatea europeană. El a vorbit şi despre viitoarele negocieri de ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, care ar urma să înceapă la sfârşitul lunii martie şi a spus, între altele, că nu a remarcat în discursul de ieri al premierului britanic, tonul războinic ce răzbate din presa europeană.

Subiectul a captat cea mai mare atenţie în conferinţa de presă şi numeroase întrebări i-au fost adresate şi preşedintelui Comisiei Europene. Jean-Claude Juncker a dat asigurări că va face tot ce este necesar pentru a se ajunge la un acord echilibrat şi corect între Uniunea Europeană şi Marea Britanie. „Am avut o convorbire telefonică, seara trecută, cu premierul Theresa May şi i-am repetat că nici Comisia Europeană şi nici negociatorul şef, Michel Barnier, nu sunt într-o dispoziţie ostilă în aceste negocieri. Vrem un acord corect cu şi pentru Marea Britanie, dar asta înseamnă un acord corect şi pentru Uniunea Europeană, de asemenea. Va fi o negociere foarte, foarte grea, pentru că Marea Britanie va trebui considerată o ţară terţă. Nici nu sunt obişnuit să vorbesc aşa despre Marea Britanie şi nu sunt fericit, dar asta este situaţia şi vom face tot ce este posibil pentru a duce acest lucru la capăt”. Aceste declaraţii făcute de Jean-Claude Juncker la Parlamentul European, la Strasbourg, sunt prima sa reacţie după discursul rostit ieri de premierul britanic, Theresa May, şi în care a adus primele clarificări referitoare la intenţiile Londrei în viitoarele negocieri de ieşire din Uniune.

Realizator: Şi să notăm că tot la Strasbourg, astăzi, Parlamentul European şi-a ales şi cei 14 vicepreşedinţi. Între ei se numără şi deputatul social democrat român, Ioan Mircea Paşcu, reales pentru un nou mandat de vicepreşedinte în următorii doi ani şi jumătate./rpatulea/pvelisar

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 18 ianuarie