EXPOZIŢIE FOTO-DOCUMENTARĂ “SPRE MAREA UNIRE: PRINCIPATELE UNITE ŞI ALEXANDRU IOAN CUZA”

În cadrul seriei de manifestări expoziţionale dedicate Marii Uniri, concepută să reliefeze principalele momente şi personalităţi istorice care au contribuit la realizarea României Mari, Arhivele Naţionale şi Asociaţia culturală DAR DEVELOPMENT, au plăcerea să vă invite la un prim eveniment ce va avea loc miercuri, 25.01.2017, începând cu orele 14:00, în holul Arhivelor Naţionale din bulevardul Regina Elisabeta, nr. 49, sector 5.

Evenimentul va include lansarea albumului omagial Alexandru Ioan Cuza realizat de Ina Chirilă, arhivist, şi Aurica Ichim, director al Muzeului Unirii din Iaşi, precum şi vernisajul expoziţiei “Spre Marea Unire: Principatele Unite şi Alexandru Ioan Cuza”.

Expoziţia foto-documentară, deschisă publicului în perioada 25 ianuarie-25 aprilie 2017, va cuprinde documente originale referitoare la viaţa şi activitatea primului domnitor al Principatelor Unite, Alexandru Ioan Cuza, precum şi lucrări ale sculptorilor Ioan Bolborea şi Florin Codrea. Printre materialele documentare expuse ce provin din fondurile şi colecţiile arhivistice ale Serviciului Arhive Naţionale Istorice Centrale se vor regăsi: textul jurământului  lui Alexandru Ioan Cuza, ca domnitor al Moldovei (8 ianuarie 1859), actul alegerii acestuia ca domnitor al Ţării Româneşti (24 ianuarie 1859), firmanul sultanului Abdul Aziz I de recunoaştere a alegerii lui Alexandru Ioan Cuza ca domn al Principatelor Unite (23 decembrie 1861), scrisori, stampe, ilustrate, depeşe telegrafice.

20 ianuarie 2017

Persoane de contact: Alina Horvath  Compartimentul Comunicare şi Imagine Publică, telefon : 021.313.06.21 email:  imagine@arhivelenationale

Claudiu Turcitu: şef Birou Arhive Medievale, Fonduri Personale şi Colecţii, arhivemedievale@arhivelenationale.ro, interior 15768