România va deţine în 2017, alături de alte şase state, prin rotaţie, preşedinţia Conferinţei pentru Dezarmare

România va deţine anul acesta, alături de alte şase state, prin rotaţie alfabetică, preşedinţia Conferinţei pentru Dezarmare. România îşi exercită mandatul de astăzi şi până pe 19 februarie, fiind prima ţară care va conduce lucrările Conferinţei în 2017. Preşedinţia este exercitată de ambasadorul Adrian Vieriţă, reprezentant permanent al României pe lângă organizaţiile internaţionale de la Geneva. România a demarat consultări cu grupurile regionale şi cu statele membre ale acestui for în vederea identificării temelor care ar putea avea consensul membrilor Conferinţei şi a direcţiilor realiste de acţiune în timpul preşedinţiei române. Conferinţa pentru Dezarmare este forumul consacrat pentru realizarea de progrese în domeniul dezarmării nucleare şi neproliferării, precum negocierea unui tratat de interzicere a producţiei de material fisionabil în scopuri militare – a transmis redactorul RRA Carmen Gavrilă./dstanesc

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 23 ianuarie)