Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat un referendum cu privire la graţiere şi la modificarea legislaţiei penale

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat un referendum prin care populaţia să fie consultată cu privire la graţiere şi la modificarea legislaţiei penale. Şeful statului a făcut referire şi la protestele de ieri şi a subliniat că, spre deosebire de politicienii de la 1859, care s-au ocupat de Unirea Principatelor şi de naţiune, cei de azi se ocupă de graţierea propriilor dosare.

Reporter: Oana Bâlă – Cetăţenii care au protestat ieri faţă de intenţia guvernului de a modifica, prin ordonanţe de urgenţă, legislaţia penală nu au vrut să dea o lovitură de stat – consideră preşedintele Klaus Iohannis. El a precizat că aceştia au dorit să-şi exprime indignarea faţă de PSD şi ALDE, care au promis în campanie bunăstare românilor, iar când au ajuns la guvernare, s-au apucat de curăţarea propriilor dosare. În acest context, şeful statului a anunţat că doreşte să iniţieze un referendum pe tema graţierii şi a modificării legislaţiei penale.

Klaus Iohannis: Este evident că există un larg interes pentru această temă a schimbării Codurilor Penale şi a graţierii. Şi dacă aşa este, atunci voi supune această temă dezbaterii publice şi votului popular. Voi începe demersurile pentru un referendum, referendum prin care românii vor putea să se exprime, vor putea să spună dacă sunt de acord cu aceste demersuri sau nu, fiindcă atunci când au votat aceste teme nu s-au găsit în programul de guvernare al PSD.

Reporter: Preşedintele Klaus Iohannis a mai spus că îşi doreşte ca naţiunea română să fie puternică, formată din oameni mândri şi liberi şi condusă de politicieni integri şi competenţi.

Klaus Iohannis: În realitate, vorbim despre ce fel de naţiune vrem să fim. Vrem să fim o naţiune puternică, un stat de drept sau vrem să fim o naţiune aşa şi aşa, cu un stat de drept care poate fi înmuiat şi discutat. Vrem să fim o naţiune care seamănă cu generaţia care a făcut mica unire sau vrem să fim o naţiune care nu îndrăzneşte să ridice vocea?

Reporter: Şeful statului a ţinut să facă o comparaţie între clasa politică aflată în prezent la guvernare şi cea din anul 1859, care s-a ocupat de naţiune şi de Unirea Principatelor. El a spus că atunci când s-a realizat mica unire, acum 158 de ani, a fost un moment de glorie pentru ţara noastră, un moment în care românii şi-au impus voinţa./lbadiu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 23 ianuarie