Reuniunea de la Bruxelles a fost dificilă, dar necesară (președintele Kosovo)

Președintele kosovar Hashim Thaci a declarat că întâlnirea de la Bruxelles nu a fost ușoară, dar era necesară ca să se reducă tensiunile și să continue discuțiile privind normalizarea în continuare a relațiilor dintre Serbia şi Pristina. „Suntem mulţumiţi că a avut loc această întâlnire întrucât la apelul Serbiei pentru război am răspuns cu apeluri pentru pace și ca să acţionăm pentru integrarea în UE și NATO. Nu există nicio alternativă la dialog în viitor„, a afirmat Thaci. După convorbirile la care au participat președintele și prim-ministrul Serbiei, Tomislav Nikolic și Aleksandar Vucic, și premierul kosovar Isa Mustafa, preşedintele Kosovo a declarat reporterilor că speră că discuțiile i-au ajutat pe liderii Serbiei să realizeze că „Republica Kosovo este un stat independent”, care are legile lui constituționale și care funcționează în conformitate cu acestea. La remarca jurnaliștilor că președintele sârb Nikolic a spus în cursul serii că vor exista discuții privind recunoașterea independenței Kosovo, Thaci a răspuns că el crede că recunoașterea independenței Kosovo a început deja și că acest lucru se va întâmpla „pas cu pas prin negocieri”.
Președintele Kosovo a afirmat că în timpul cinei, la Bruxelles, s-au făcut referiri şi la zidul din Kosovska Mitrovica și că delegaţia din Pristina a cerut ca „structurile de securitate paralele sârbe” din nord să fie desfiinţate, pentru că, după cum susține acesta, încalcă siguranța și securitatea acelei părţi a regiunii. „Noi am reiterat și că cei care au trimis trenul cu motive naționaliste din Serbia spre Kosovo nu ar trebui să se comporte ca niște ‘porumbei ai păcii’, ci în viitor trebuie să se abțină de la astfel de acțiuni, deoarece Kosovo va răspunde în conformitate cu legile ei„, a declarat preşedintele kosovar, Hashim Thaci. El a adăugat că la reuniune s-a cerut Belgradului în mod clar să înceteze cu manipularea poporului sârb din Kosovo. „Aceștia sunt cetățenii noștri, și nu trebuie să fie folosiţi în niciun proiect de anexare și de împărţire a Kosovo„, a afirmat Thaci. În cursul reuniunii de marţi seara de la Bruxelles delegația din Pristina a cerut UE să utilizeze autoritatea ei din Belgrad și să rezolve problema mandatelor sârbeşti de arestare. (www.tanjug.rs – 25 ianuarie)/ciliu/avladucu