Întrevederea ministrului apărării naţionale cu ambasadorul SUA

Ministrul apărării naţionale, Gabriel-Beniamin Leş, l-a primit vineri, 27 ianuarie, la sediul ministerului, pe ambasadorul SUA Hans Klemm.

În cadrul acestei prime întrevederi, cei doi oficiali au abordat teme de actualitate privind evoluţiile din mediul de securitate regional şi din cel internaţional, precum şi direcţiile de  intensificare a cooperării în domeniul apărării, în plan bilateral şi în cadrul Alianţei Nord-Atlantice.

Ministrul Leş a prezentat priorităţile strategice ale Guvernului în domeniul apărării şi securităţii, centrate pe angajamentul de asigurare a doi la sută din PIB pentru apărare şi a punctat importanţa pe care România o acordă dezvoltării Parteneriatului Strategic cu SUA. Ministrul apărării naționale a apreciat angajamentul solid al Statelor Unite şi prezenţa trupelor americane pe teritoriul naţional, subliniind că implicarea SUA este esenţială pentru întărirea apărării şi descurajării împotriva tuturor ameninţărilor şi riscurilor la adresa securităţii europene, în mod special a celor din flancul estic al Alianţei.

Gabriel-Beniamin Leş a prezentat stadiul implementării deciziilor adoptate la Summit-ul NATO de la Varşovia, cu accent pe realizarea prezenţei înaintate a NATO pe flancul estic, insistând asupra importanţei intensificării eforturilor pentru implementarea eficientă şi la termenele agreate a deciziilor din acest domeniu. În context, a fost reiterată importanţa Mării Negre pentru întreaga securitate şi stabilitate euro-atlantică.

Ambasadorul Klemm a mulţumit pentru contribuţia esenţială a României la securitatea regională şi internaţională, cu evidenţierea eforturilor operaţionale ale forţelor armate române în Afganistan, Irak şi celelalte teatre de operaţii. Ambasadorul a reiterat angajamentul solid al autorităţilor de la Washington pentru consolidarea dimensiunii de apărare a Parteneriatului Strategic, având ca rezultat creşterea prezenţei forţelor americane în regiune şi intensificarea programelor bilaterale pe linia pregătirii şi exerciţiilor.