Convorbire telefonică între preşedinţii rus şi american

Preşedintele rus, Vladimir Putin, a avut sâmbătă, 28 ianuarie, o convorbvire telefonică cu omologul său american, Donald Trump. Este prima discuţie de acest gen dintre liderii celor două state, desfăşurată într-un format lucrativ, iar scurta discuţie precedentă Putin-Trump, care a avut loc pe data de 20 ianuarie, a avut un caracter protocolar, atunci Putin i-a adresat felicitări lui Trump cu ocazia preluării mandatului prezidenţial. De această dată, cei doi preşedinţi au discutat aproximativ 45 de minute. Printre aspectele examinate au fost combaterea terorismului, situaţia din Orientul Mijlociu, conflictul arabo-israelian şi situaţia din Ucraina. Administraţiilor celor doi preşedinţi li s-a cerut să „desfăşoare pregătiri pentru a stabili data exactă şi locul desfăşurării unei întrevederi bilaterale”.
„Au stabilit să menţină o legătura permanentă”: Trump a discutat telefonic cu Putin, relatează Reuters. Preşedintele american, Donald Trump, a desfăşurat convorbirea telefonică cu preşedintele rus, Vladimir Putin, din Biroul Oval de la Casa Albă, iar la discuţie au luat parte cei mai importanţi consilieri ai preşedintelui Trump: vicepreședintele Statelor Unite ale Americii, Mike Pence, presedintele Partidului Republican şi secretar general al Casei Albe în mandatul Trump, Reince Priebus, precum şi consilierul pentru securitate națională al președintelui ales al Statelor Unite, Michael T. Flynn şi Stephen K. Bannon, strateg şef şi consilier la Casa Albă. În cadrul discuţiei, ambele părţi „şi-au demonstrat interesul său faţă de desfăşurarea unei activităţi comune intense„, anunţă Serviciul de presă al Administraţiei Prezidenţiale Ruse de la Kremlin.
„Au fost examinate aspecte importante din actualitatea externă, inclusiv lupta împotriva terorismului, situaţia din Orientul Mijlociu, conflictul arabo-israelian, domeniul stabilităţii strategice şi neproliferarea nucleară, programul nuclear iaranian şi situaţia din Peninsula Coreeană”, se precizează pe site-ul oficial al preşedintelui rus, Vladimir Putin.
Serviciul de presă al Administraţiei Prezidenţiale Ruse de la Kremlin a mai precizat că cei doi lideri au mai abordat „principalele aspecte ale crizei din Ucraina”. Se mai menţionează că în cadrul discuţiei, Putin şi Trump s-au pronunţat în favoarea stabilirii unei „coordonări reale” dintre Moscova şi Washington, cu scopul de a anihila gruparea teroristă Stat Islamic şi alte grupări teroriste din Siria. La finalul discuţiilor, cei doi lideri au stabilit să păstreze o legătura permanentă. Administraţia prezidenţială a SUA şi cea din Rusia au primit drept sarcină „să stabilească data şi locul desfăşurării viitoarei întrevederi bilaterale Putin-Trump”. Donald Trump l-a rugat pe omologul său rus să transmită urările sale de fericire şi prosperitate poporului rus, subliniind că poporul SUA are o simpatie aparte faţă de Rusia şi faţă de cetăţenii săi.
Înainte de convorbirea telefonică cu liderul rus, Donald Trump, l-a primit la Washington pe premierul Marii Britanii, Theresa May. În finalul întrevederii, în cadrul conferinţei de presă comune, preşedintele american a întrebat-o pe Theresa May dacă intenţionează să ridice sancţiunile antiruseşti. Trump a mai declarat, în cadrul discuţiilor, că va fi extrem de bucuros dacă va reuşi să stabilească relaţii bune cu preşedintele rus, Vladimir Putin, subliniind, totodată, că este prematur să se discute despre anularea sancţiunilor. „Este prematur să se discute despre aşa ceva„, a menţionat Trump, adăugând că „există posibilitatea de a avea relaţii favorabile cu Rusia, dar există şi posibilitatea ca acest lucru să nu se întâmple„. Theresa May a declarat că este prematur să se discute despre ridicarea sancţiunilor atâta timp cât nu sunt îndeplinite Acordurile de la Minsk.
Marea Britanie va insista şi va cere şi partenerilor săi europeni ca sancţiunile împotriva Rusiei să fie menţinute până în momentul în care vor fi aplicate pe deplin Acordurile de la Minsk„, a mai declarat May. Presa titra recent că Administraţia Trump ar fi pregătit un decret prezidenţial privind anularea sancţiunilor la adresa Rusiei.
Amintim că pentru preşedintele SUA, Donald Trump, ziua de sâmbătă a debutat cu desfăşurarea unei serii de convorbiri telefonice. Prima discuţie telefonică a purtat-o cu premierul nipon, Shinzō Abe, în cadrul căreia părţile au examinat o serie de aspecte privind cooperarea bilaterală.
Preşedintele Trump a confirmat adeziunea fermă a Statelor Unite pentru asigurarea securităţii Japoniei. Liderii celor două state au examinat importanţa apropiatei vizite în regiune, inclusiv în Japonia, a noului șef al Pentagonului, generalul James Mattis, numit de Trump la conducerea Departamentului Apărării. Preşedintele Trump şi premierul nipon au declarat că vor efectua în continuare consultări şi vor coopera în ceea ce priveşte ameninţările care vin dinspre Coreea de Nord„, relatează Agenţia de presă RIA NOVOSTI, care citează un comunicat al Casei Albe. De asemenea, liderii celor două state s-au angajat să aprofundeze relaţiile comerciale şi cele din domeniul investiţiilor.
Nu sunt făcute publice detaliile discuţiei telefonice purtată de Donald Trump cu cancelarul german, Angela Merkel, care a avut loc după convorbirea telefonică purtată cu Shinzō Abe. Este cunoscut un singur detaliu şi anume, că şi acest dialog, ca şi cel purtat ulterior cu Putin, a durat 45 de minute, a anunţat purtătorul de cuvânt de la Casa Albă, Sean Spicer. „După discuţia purtată cu cancelarul Merkel, care a durat 45 de minute, preşedintele SUA a discutat cu cel de-al treilea lider din cei cinci, cu care avea programate convorbiri telefonice astăzi – cu preşedintele Rusiei, Putin„, a scris purtătorul de cuvânt de la Casa Albă, Sean Spicer, pe Twitter./vdraguta/dsirbu

www.russian.rt.com – 29 ianuarie