Jens Stoltenberg: „Consolidarea NATO trebuie să meargă în paralel cu un dialog aprofundat cu Rusia”

Preşedintele Bulgariei, Rumen Radev, s-a întâlnit, la Bruxelles, cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, care a precizat că mediul de securitate se schimbă prin încercările Rusiei de a se impune în Europa și prin extinderea atacurilor teroriste și cibernetice:
„Am vorbit cu Donald Trump după alegerea sa în funcţia de preşedinte al SUA, precum şi cu secretarul apărării. Mesajul este că SUA vor rămâne implicate în NATO şi nu sunt doar vorbe. Statele Unite ale Americii îşi cresc într-adevăr prezența în Europa. Congresul a mărit de patru ori fondurile legate de inițiative de securitate în Europa. Acest lucru înseamnă mai multe exerciții, antrenamente și o prezență crescută. Noi rămânem deschişi dialogului cu Rusia. Prezența noastră crescută în Europa este un răspuns la atitudinea Rusiei, care se impune. NATO reacționează în mod moderat și defensiv. Suntem deschiși pentru dialogul politic cu Rusia, aceasta este şi poziția Statelor Unite. Securitatea are prețul său, și anume trebuie să mărim cheltuielile de apărare. Salut faptul că Bulgaria a început deja să crească investițiile în apărare și acest lucru demonstrează angajamentul țării la NATO și contribuția sa la apărarea colectivă”, a precizat Stoltenberg. După întâlnire, secretarul general al NATO a mulțumit președintelui bulgar pentru că a confirmat angajamentele Bulgariei în calitate de membru loial al Alianței și a felicitat trupele bulgare din străinătate.
Rumen Radev a calificat prima sa vizită în străinătate în funcţia de preşedinte al ţării ca un semn clar al importanței NATO pentru Bulgaria: „Creșterea potențialului de apărare al NATO trebuie să meargă mână în mână cu aprofundarea dialogului cu Rusia pentru a evita o confruntare, pentru a evita neînțelegerile și riscurile. Aşa cum a spus şi preşedintele Trump, principalele amenințări de astăzi sunt terorismul internațional, lupta împotriva Statului islamic. Aceste amenințări nu pot fi depăşite, decât dacă se unesc eforturile NATO și Rusia – și în Orientul Mijlociu și în lupta împotriva terorismului la nivel mondial. Pentru noi, în Bulgaria, NATO rămâne o organizație vitală pentru protejarea securității statelor membre și pentru garantarea stabilității în afara graniţelor NATO”, a afirmat Radev. Preşedintele bulgar l-a asigurat pe secretarul general al NATO că Bulgaria va depune eforturi maxime pentru a atinge un nivel al cheltuielilor de apărare de 2% din Produsul Intern Brut: „Acest lucru este important pentru capacităţile noastre și fiecare membru al Alianței trebuie să confirme acest angajament. Am dat asigurări că vom face tot posibilul pentru modernizarea forțelor armate. Pentru noi, este important, de asemenea, să continuăm consolidarea eforturilor în lupta împotriva terorismului internațional, traficului de persoane și imigranților ilegali”, a mai spus preşedintele Radev./ddaniela/pvelisar

(www.bnr.bg – 31 ianuarie)