Avocatul Poporului, Victor Ciorbea va ataca la Curtea Constituţională ordonanţa de urgenţă privind modificarea Codurilor Penale

Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, a decis să atace la Curtea Constituţională ordonanţa de urgenţă a guvernului pentru modificarea Codurilor Penale. Victor Ciorbea a admis că există un precedent pe care se poate baza:
Victor Ciorbea: Verificând şi prevederile ordonanţei, publicată în Monitorul Oficial, am constatat că avem, în opinia noastră, în mod indiscutabil calitate procesuală activă de a ridica excepţia de neconstituţionalitate. O parte a ordonanţei a intrat în vigoare chiar în noaptea de miercuri, iar cealaltă parte va intra peste zece zile, dar există acel precedent care se confirmă, l-am verificat şi este real.
Realizator: Victor Ciorbea declarase iniţial că nu are temei legal să sesizeze Curtea, motivând că actul legislativ nu a intrat în vigoare. În ziua următoare, el a avut o întâlnire, la sediul instituţiei, cu preşedintele Klaus Iohannis, în urma căreia şi-a nuanţat poziţia şi a anunţat că va analiza opţiunile./aboboc/dsirbu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI -3 februarie