Vladimir Putin: „Rusia este gata să continue cooperarea energetică cu Bulgaria”

Preşedintele rus, Vladimir Putin, a indicat Bulgaria drept un exemplu al modului în care pot fi relansate proiectele comune eşuate în domeniul gazelor. „Rusia este gata să extindă cooperarea cu Europa în domeniul livrărilor de gaze, însă are nevoie de garanţii„, a adăugat liderul de la Kremlin, după întâlnirea sa cu premierul Ungariei, Viktor Orban, la Budapesta. „Nu ne simţim ofensaţi pentru că Bulgaria şi alte state nu au avut curajul de a se opune deciziilor Comisiei Europene„, a precizat Putin. Potrivit acestuia, Rusia nu amestecă temele politice şi cele economice şi este pregătită să reia orice proiect, însă sunt necesare garanţii. Astfel a comentat şeful statului rus eventuala relansare a proiectului South Stream./ddaniela/dsirbu

www.bnr.bg – 3 februarie