În plenul Parlamentului va fi dezbătut şi bugetul asigurărilor sociale

 În plenul Parlamentului continuă astăzi discuţiile pe tema bugetului de stat pentru acest an. După finalizarea dezbaterilor privind sumele alocate în 2017 principalilor ordonatori de credite va fi luat în discuţie, în şedinţa comună a Senatului şi Camerei Deputaţilor, şi bugetul asigurărilor sociale de stat. Votul final asupra celor două proiecte este programat în acestă după amiază.

Proiectul legii bugetului de stat a fost adoptat pe articole şi au primit votul parlamentarilor şi bugetele a 26 din cei 65 de ordonatori principali de credite. Deşi au existat peste 500 de amendamente, proiectul nu a suferit modificări faţă de raportul înaintat de comisiile de specialitate. Au fost incluse astfel doar amendamentele acceptate de comisii şi care, faţă de forma propusă de guvern, aduc suplimentări de fonduri Academiei Oamenilor de Ştiinţă sau Curţii Constituţionale. Dezbaterile privind sumele alocate pe ordonatori de credite vor continua şi astăzi, când va intra în discuţia plenului şi bugetul asigurărilor sociale. Votul final asupra celor două proiecte ar urma să fie dat în această după amiază./aboboc/menescu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (7 februarie)