Parlamentul dezbate moţiunea de cenzură iniţiată de opoziţie împotriva guvernului

Parlamentul continuă să dezbată moţiunea de cenzură iniţiată de opoziţie împotriva cabinetului condus de social-democratul Sorin Grindeanu.

Liderul USR Nicuşor Dan declara de la tribuna parlamentului că nu guvernul a iniţiat ordonanţa de urgenţă privind modificarea Codurilor penale ci preşedintele PSD, Liviu Dragnea, cu probleme în justiţie, a solicitat executivului emiterea acestui document.
Nicuşor Dan: „Stimaţi colegi de la putere, alegătorii dvs v-au trimis în parlament ca să daţi legi pentru bunăstarea românilor, nu legi care să scape de la puşcărie pe oameni care au furat din banul public. Prin decizia pe care o veţi lua azi, aveţi de ales între a fi de partea corectă a istoriei sau a urma un om, un biet om cu două dosare penale. Şi decizia asta va fi judecată şi de istorie şi de copiii şi de nepoţii dvs”.
Pe de altă parte, copreşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a atras atenţia că România primeşte un număr record de amenzi la CEDO, dar a amintit şi cazul liberalului Ludovic Orban care, după ce a fost trimis în judecată s-a dovedit că dosarul nu era unul întemeiat. Moţiunea de cenzură este astfel doar un demers populist, a mai declarat Călin Popescu Tăriceanu, care precizează că este nevoie de un dialog pentru modificarea legilor, pentru ca astfel de cazuri să nu mai existe.
Călin Popescu Tăriceanu: „Moţiunea de fapt readuce în prim plan o obsesie pe care am remarcat-o în ultima vreme la PNL, şi anume corupţia. Doamnelor şi domnilor parlamentari de opoziţie, fără îndoială că românii sunt preocupaţi de corupţie, dar trebuie să vedeţi toată corupţia. Corupţia instituţiilor de forţă din România o vedeţi sau nu? Clasa politică din câte văd a început să se reformeze, dar instituţiile nu”.
Şi liderul UDMR Kelemen Hunor declara că parlamentarii Uniunii se vor abţine de la vot, pentru că nu se poate vota în favoarea sau împotriva moţiunii de cenzură cu conştiinţa curată. Fostul preşedinte al României, liderul PMP, Traian Băsescu, declara că partea cea mai sensibilă a ordonanţei 13 este legată de abuzul în serviciu şi anunţa şi el că PMP va vota pentru moţiunea de cenzură. Deocmdată atât, vom reveni, dezbaterile continuă./menescu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (8 februarie)