Ministrul interimar al justiţiei, Ana Birchall, afirmă că o analiză a Codurilor penale este necesară

Ministrul interimar al justiţiei, Ana Birchall, afirmă că o analiză a Codurilor penale este necesară şi că în sprijinul acestui demers va discuta, începând de luni, cu reprezentanţii tuturor instituţiilor din sistem şi cu cei ai societăţii civile. Ea a dat, astăzi, asigurări că modificările vor fi făcute doar în limita deciziilor Curţii Constituţionale.

Ana Birchall: Eu îmi doresc foarte mult să ne aşezăm cu calm, cu echilibru, cu transparenţă, cu profesionalism, folosindu-ne fiecare expertiza pe care noi o avem, astfel încât să facem o analiză şi a Codurilor, pentru că nu mi se pare normal ca să putem să decidem noi ce decizie a Curţii Constituţionale este obligatorie şi ce decizie nu este obligatorie. Eu îmi exprim regretul că anul trecut când s-au transpus în legislaţia naţională anumite decizii ale Curţii Constituţionale nu au fost armonizate toate prevederile deciziilor Curţii Constituţionale.

Ministrul interimar al justiţiei, Ana Birchall, a mai spus că îşi doreşte să găsească soluţii pentru bunul mers al justiţiei şi că nu va împiedica lupta împotriva corupţiei./rpatulea/pvelisar

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 11 februarie