Reuniune a Birourilor permanente ale Parlamentului

Birourile permanente ale Parlamentului se reunesc de la ora 12:00 pentru a stabili şedinţa plenului reunit în care se va supune votului avizul consultativ pentru referendumul pe justiţie solicitat de preşedintele Klaus Iohannis. Astăzi expiră termenul de 20 de zile prevăzut de lege pentru acordarea acestui aviz, iar dacă scrisoarea şefului statului nu este introdusă pe ordinea de zi a şedinţei de plen, acesta poate iniţia demersurile pentru consultarea populară şi fără punctul de vedere al Parlamentului. Săptămâna trecută, Comisiile juridice ale celor două camere au dat aviz favorabil acestei solicitări a preşedintelui, precizează redactorul RRA Alina Stănuţă./gioan/dsirbu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 13 februarie