Parchetul General arată că decizia de anul trecut a CCR referitoare la abuzul în serviciu nu a dezincriminat această infracţiune

Parchetul General arată că decizia de anul trecut a Curţii Constituţionale referitoare la abuzul în serviciu nu a dezincriminat această infracţiune, ci a stabilit care este interpretarea compatibilă cu prevederile Constituţiei. Curtea a stabilit atunci că prin sintagma „îndeplineşte în mod defectuos” din definiţia abuzului în serviciu se înţelege „îndeplineşte prin încălcarea legii” – spun procurorii într-un comunicat. Astfel, Curtea statuează că neîndeplinirea ori îndeplinirea defectuoasă a unui act trebuie analizată numai prin raportare la atribuţii de serviciu reglementate expres prin legislaţia primară – legi şi ordonanţe ale guvernului – mai spun procurorii Parchetului instanţei supreme. Precizările vin în contextul în care două instanţe din Alba şi, respectiv, Cluj au anulat condamnări date în două cazuri de abuz în serviciu. Curtea de Apel Alba şi-a motivat decizia prin faptul că că inculpatul fusese condamnat pentru că a încălcat o hotarâre de guvern, nu o lege, o ordonanţă sau o ordonanţă de urgenţă./pvelisar

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 15 februarie