Calendarul evenimentelor, 20 februarie – selecţiuni

EVENIMENTE INTERNE

– Guvern
* Programul premierului Sorin Grindeanu:
• ora 10:00 – participă la cea de a XX-a sesiune ordinară, cu caracter jubiliar, a Adunării generale a Asociației Comunelor din România – sala I.I.C. Bratianu, Palatul Parlamentului
• ora 18:00 – se întâlneşte cu Yun Byung-se, ministrul afacerilor externe al Republicii Coreea – la Palatul Victoria

– Ministere
* Şedinţă publică de dezbatere a proiectului de Ordin privind aprobarea Normelor pentru autorizarea unităţilor care pot desfăşura studii clinice în domeniul medicamentelor de uz uman – ora 10:00, la sediul Ministerului Sănătăţii, sala de consiliu, Str. Cristian Popişteanu, nr. 1-3
* Semnarea de către ministrul afacerilor externe, Teodor Meleșcanu, şi ministrul afacerilor externe al Republicii Coreea, Yun Byung-se, a Memorandumului de Înţelegere privind cooperarea şi consultările între Ministerele Afacerilor Externe ale României şi Republicii Coreea – ora 12:00, la sediul MAE, sala Grigore Gafencu
* Declaraţii de presă susţinute de ministrul afacerilor externe, Teodor Meleșcanu, şi ministrul afacerilor externe al Republicii Coreea, Yun Byung-se – ora 12:15, la sediul MAE, sala Grigore Gafencu
* Primirea de către ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Ana Birchall, a ambasadorului Marelui Ducat de Luxemburg în România, Christian Biever – ora 15:45, la sediul Guvernului
*  Întrevederea ministrului afacerilor externe, Teodor Meleșcanu, cu ministrul afacerilor externe al Republicii Coreea, Yun Byung-se – la sediul MAE

– Culte, Biserică
* Librăria Sophia, Fundaţia Profesor George Manu şi Editura Evdokimos organizează lansarea volumului „Îndreptar la spovedanie”, de Valeriu Gafencu – ediție alcătuită şi îngrijită de Cezarina Condurache şi prefațată de pr. prof. dr. Vasile Gordon – ora 18:00. La eveniment vor participa: pr. prof.dr. Vasile Gordon, Sorin Lavric, scriitor, Ciprian Voicilă, sociolog la Muzeul Ţăranului Român şi încă doi invitaţi surpriză. Recită actriţa Manuela Hărăbor. În cadrul evenimentului vor fi proiectate secvenţe din filmul documentar dedicat martirului Valeriu Gafencu – „Noaptea pătimirilor”, realizat în anul 1998 de Radu Dinu – TVR Internaţional
* Deva: Conferinţă de presă organizată de Episcopia Devei şi Hunedoarei – ora 14:00

– Ambasade
* Ambasada SUA va fi închisă cu prilejul Zilei Preşedinţilor. Toate serviciile ambasadei îşi vor relua activitatea marţi, 21 februarie

Minorităţi
* Centrul Naţional de Cultură a Romilor – Romano Kher, în parteneriat cu Roma Education Fund România prezintă, cu prilejul celebrării „Zilei Dezrobirii Romilor” (20 feb.), piesa de teatru intitulată „Marea Rușine” concepută și regizată de o tânără artistă de etnie romă, Alina Șerban, care expune cea mai lungă și tragică perioadă de sclavie din istoria omenirii – ora 17:30, la Teatrul Naţional Bucureşti „I. L. Caragiale”, Bd. Nicolae Bălcescu nr. 2, Sala „Pictură” (Corpul B)
• ora 20:30 – Celebrarea va fi fi marcată şi prin concertul cameral desfăşurat sub coordonarea violonistului Marin Alexandru, alături de invitatul special, maestrul acordeonist Ionică Minune – în  foaierul sălii Pictură a Teatrului Național București „I.L.Caragiale”

– Economic
* Ziarul Financiar organizează „ZF Power Summit 17” – ora 9:00, la Hotel Radisson BLU, sala Atlas (20 – 21 feb.)
* Business Magazin organizează o întâlnire cu Tal Lahav, CEO, New Kopel Group – ora 17:00, la Hotel Radisson, Sala Maia
* Constanţa: Conducerea Camerei de Comerţ, Industrie, Navigaţie şi Agricultură Constanţa organizează o conferinţă de presă, cu prilejul desfăşurării, în perioada următoare, a mai multor evenimente, printre care Târgul Naţional de Îmbrăcăminte – Încălţăminte TINIMTEX, ediţia a 69-a (22 – 26 feb.), Salonul de Dotări Hoteliere şi Alimentaţie Publică – LITORAL 2017, ediţia a XV-a (2 – 5 mar.) şi Târgul de Mobilă – Totul pentru Casă și Familie, ediţia a VI-a – ora 11:00, la sediul CCINA

– Academie
* Institutul de Științe Politice și Relații Internaționale „Ion I. C. Brătianu” al Academiei Române și Fundația Universitară a Mării Negre organizează „Sesiunea omagială: Mircea Malița la 90 de ani” – ora 10:00, în Aula Academiei Române, Calea Victoriei nr. 125. Vor prezenta: acad. Valentin I. Vlad – președintele Academiei Române; acad. Mircea Malița, președintele Fondator al FUMN şi alţii

– Cultură
* Teatrul Stela Popescu prezintă a doua premieră a anului 2017, baletul „Harap Alb” – ora 10:00, la Sala Mare a Palatului Naţional al Copiilor (20 şi 21 feb.). Regizor, coregraf, autor al coloanei sonore este Ştefan Soare, iar decorurile şi costumele semnate de Viorica Petrovici
* Evenimentul „Gabriel García Márquez – Mereu în actualitate”, organizat de Editura RAO – ora 17:30, la Institutul Cervantes, Sala Auditorium, Bd. Regina Elisabeta, nr. 38
* Bacău: Premiera spectacolului de teatru „EU nu contez!” în cadrul Turneului naţional ARTfel 2017 (20 feb. – 13 mar.) – ora 20:00, la Sala Mare a Teatrului Municipal Bacovia
* Oradea: Conferinţă de presă organizată de Teatrul Regina Maria din Oradea cu prilejul premierei spectacolului ‘În plină glorie’, de Peter Quilter, regia Cristian Ioan – ora 11:00, Foaierul Loji

– Sport
* Federaţia Română de Polo organizează Adunarea Generală de alegeri – ora 11:00, la sediul MTS
* Are loc Adunarea Generală de alegeri a FR de Judo – ora 14:00, la sediul COSR
* Se dispută un meci din etapa a 18-a a Diviziei A1 la volei masculin, dintre CSA Steaua Bucureşti – CS Arcada Galaţi – ora 18:30
* Se dispută ultimele două partide din cadrul etapei a 24-a a Ligii I de fotbal:
• ACS Poli Timişoara – CSM Poli Iaşi – ora 18:00, Stadion ‘Dan Păltinişanu’ – Timişoara
• FC Dinamo Bucureşti – FC Botoşani – ora 20:30, ‘Arena Naţională’ – Bucureşti

– Diverse
* Oradea: Planetariu mobil revine la Oradea cu un spectacol despre eclipse (20-24 feb.) – la Casa de Cultură Oradea

– S-a întâmplat într-o zi de 20 februarie
* Acum 284 de ani (1733), prin osteneala dascălului Petcu Şoanul, de la Braşov, apărea un „Calendar românesc pe 100 de ani”, tradus din limba slavonă, prin intermediar rusesc
* Cu 201 ani în urmă (1816), la Roma, avea loc premiera operei „Bărbierul din Sevilla”, de Gioacchino Rossini (pe libretul lui C. Sterbini, după piesa omonimă a scriitorului francez Charles de Beaumarchais)
* În urmă cu 179 de ani (1838) avea loc prima reprezentaţie de operă în limba română, cu „Norma” de Vincenzo Bellini, susţinută de elevii Conservatorului Filarmonic-Dramatic din Iaşi
* Cu 168 de ani în urmă (1849), Franz Joseph I de Habsburg, împăratul Austriei (1848-1916) şi rege al Ungariei (1867-1916), promulga o Constituţie (numită „Constituţia din 4 martie”), prin care se recunoştea autonomia limitată a Transilvaniei (20.II/4.III) * Acum 137 de ani (1880) au fost stabilite, la nivel de legaţii, relaţiile diplomatice ale României cu Germania (după recunoaşterea formală, la Congresul de la Berlin, a independenţei de stat a României), Franţa (Mihail Kogălniceanu, fost prim-ministru şi ministru al afacerilor externe, fiind primul ministru plenipotenţiar al României la Paris) şi Marea Britanie (la 15 februarie 1941 au fost întrerupte, dar relaţiile diplomatice au fost restabilite la 15 februarie 1946, la nivel de reprezentanţă. La 15 februarie 1947, reprezentanţele au fost ridicate la nivel de legaţie, iar de la 1 decembrie 1963, la nivel de ambasadă
* În urmă cu 99 de ani (1918) s-a semnat, la Buftea, Tratatul preliminar de pace între România şi Puterile Centrale, pe baza căruia au început, la Bucureşti, la 9/22 martie acelaşi an, tratativele în vederea încheierii păcii (după prima conflagraţie mondială)    (20.II/5.III)
* Acum 91 de ani (1926) apărea, la Bucureşti, săptămânalul (publicat ulterior o dată pe lună), „Viaţa literară” (până în aprilie 1938, cu întreruperi), avându-l ca director pe George Murnu
* Se împlinesc 79 de ani (1938) de la debutul, la postul Radio Bucureşti, al Mariei Tănase (1913 – 1963), cea care avea să devină simbolul cântecului popular românesc
* Cu 79 de ani în urmă (1938) s-a decretat o nouă Constituţie (promulgată la 27 februarie în acelaşi an), care legifera instaurarea dictaturii personale a regelui Carol al II-lea (1930-1940) şi sfârşitul regimului parlamentar în România. Constituţia (Constituţiunea din 1938) a fost elaborată de Istrate Micescu, reputat jurist al perioadei interbelice
* Cu 11 ani în urmă (2006) se inaugura, cu ocazia celei de-a 13-a misiuni antarctice româneşti – Low Racoviţă, prima staţie românească din Antarctica. Misiunea a avut un echipaj de 3 persoane si a avut drept obiectiv cercetarea comportamentului organismului uman în condiţii de frig, precum şi cercetarea faunei arctice; misiunea a început la data de 31 decembrie 2005 şi s-a încheiat în 20 martie 2006

Aniversări – Comemorări

– „Ziua Dezrobirii Romilor”; stabilită prin Legea 28 din 11 martie 2011 privind comemorarea dezrobirii romilor din România. La 20 februarie 1856 a fost promulgată legea prin care ţiganii au devenit oameni liberi, cu drepturi şi îndatoriri egale cu ale celorlaţi cetăţeni din România

– 1882: A murit „Moş” Ion Roată, deputat pontaş (clăcaş) în Adunarea ad-hoc a Moldovei (1857); exponent al ţărănimii în lupta pentru Unirea Principatelor (n. 1806) – 135 de ani

– 1901: S-a născut Radu Cioculescu, cronicar muzical, eseist şi traducător; fratele criticului şi istoricului literar Şerban Cioculescu (m. 1961, în închisoarea de la Dej)

– 1924: S-a născut Eugen Barbu, prozator, dramaturg, eseist, traducător, publicist; membru corespondent al Academiei Române din 1974 (m. 1993)

– 1927: S-a născut Mircea Maliţa, matematician, diplomat, eseist şi profesor; autor de studii de prognoză socială, de istoria civilizaţiilor şi a diplomaţiei; membru titular al Academiei Române din 1991 – 90 de ani

– 1927: A murit Constantin Mille, ziarist, scriitor, avocat şi militant socialist; considerat părintele ziaristicii române moderne; proprietar şi director al ziarului „Adevărul” (1895-1916; 1919-1920); director-fondator al ziarelor „Dimineaţa” (1904-1916; 1919-1920) şi „Lupta” (1921-1927); împreună cu Ion şi Sofia Nădejde a contribuit la întemeierea revistei „Contemporanul” (1881-1891); a participat la organizarea mişcării socialiste româneşti, pe care a reprezentat-o la două congrese ale Internaţionalei a II-a (Bruxelles, 1891; Zűrich, 1893); (n. 1861/1862) – 90 de ani. NOTĂ: Dicţionarul scriitorilor români M-Q, 2001, menţionează ca dată a morţii 14.II.1927

– 1932: S-a născut avocata Paula Iacob (m. 2015) – 85 de ani

– 1935: S-a născut regizorul de film David Reu; deşi a regizat şi câteva filme de lung metraj, a realizat îndeosebi filme ştiinţifice, tehnice şi documentare (peste o sută)

– 1937: S-a născut Mihu Vulcănescu, grafician, pictor şi ceramist român stabilit în Italia la începutul anilor ’70 (m. 1994) – 80 de ani

– 1949: S-a născut Lucia Olaru-Nenati, scriitoare şi publicistă

– 1954: S-a născut interpretul de muzică populară Grigore Leşe

– 1971: S-a născut cântăreţul şi prezentatorul TV Virgil Ianţu

– 1975: A murit poetul şi criticul literar Nicolae Baltag, fratele poetului Cezar Baltag (n. 1940)

– 2002, 20/21: A murit Ion Ţugui, poet, romancier, eseist, muzician, ufolog, parapsiholog şi publicist (n. 1933) – 15 ani

– 2009: A murit Costin Cazaban, compozitor, muzicolog şi profesor, stabilit în Franţa din 1983; fiul actorului Jules Cazaban (n. 1946)

EVENIMENTE EXTERNE

– Bruxelles: Reuniune a miniştrilor de finanţe din zona euro (Eurogrup)

– Bruxelles: Reuniunea Consiliului Competitivitate al UE (20 – 21 feb.)

– Bruxelles: Vicepreşedintele american, Mike Pence, se întâlneşte cu preşedintele Consiliului European, Donald Tusk

– Londra: Parlamentul britanic dezbate o petiţie privind anularea vizitei în Marea Britanie a preşedintelui SUA, Donald Trump

– Beijing: Vizita oficială a premierului francez Bernard Cazeneuve

Aniversări – Comemorări

– „Ziua Mondială a Justiţiei Sociale”, marcată din 2009, la iniţiativa Adunării Generale a ONU din 26 noiembrie 2007. Termenul de justiţie socială, inventat de către Luigi Taparelli în anul 1840, desemnează modul în care este aplicată justiţia într-o societate în relaţie cu clasele sociale existente în ea. Pentru adepţii justiţiei sociale, rolul cel mai important al statului este de a asigura bunăstarea şi respectarea drepturilor cetăţenilor săi, indiferent de clasa socială din care fac parte aceştia

– În SUA este sărbătorită (anual, în a treia zi de luni din februarie) „Ziua Preşedintelui” (President’s Day); iniţial a fost marcată la 22 februarie, în onoarea lui George Washington (n. 22.II.1732), primul preşedinte al SUA; din 1971 această zi este un omagiu adus tuturor preşedinţilor americani

– 1802: S-a născut Charles-Auguste de Bériot, violonist şi compozitor belgian (m. 1870) – 215 ani

– 1844: S-a născut fizicianul şi matematicianul austriac Ludwig Eduard Boltzmann; faimos pentru inventarea mecanicii statistice, ca metodă generală de studiere a gazelor (m. 1906)
– 1888: S-a născut Georges Bernanos, romancier, eseist şi jurnalist francez (m. 1948)

– 1907: A murit chimistul francez Ferdinand Frederick Henri Moissan; a descoperit fluorul la data de 26 iunie 1886, pentru această descoperire fiind laureat cu Premiul Nobel pentru Chimie în anul 1906 (n. 1852) – 110 ani

– 1915: A murit Sir Charles Augustus Hartley, inginer britanic; între anii 1856 şi 1907 a fost şef al Comisiei Europene a Dunării, perioadă în care a lucrat la modernizarea portului românesc Sulina (1858-1861); a fost şi autorul unor grandioase planuri pentru porturile Trieste, Odessa şi Constanţa, precum şi pentru amenajarea unor fluvii (Don, Gange ş.a.); membru de onoare străin al Academiei Române din 1907 (n. 1825)

– 1920: A murit Robert Peary, explorator şi navigator american; după mai multe încercări nereuşite, având ca însoţitori un negru şi patru eschimoşi atinge Polul Nord la 6 aprilie 1909. Cinci zile înainte de comunicarea izbânzii sale, medicul american Frederik A. Cook anunţase că el a ajuns la Polul Nord încă din aprilie 1908, dar ulterior s-a dovedit a fi un impostor (n. 1856)

– 1927: S-a născut Ibrahim Ferrer, cântăreţ cubanez; fost membru al formaţiei „Buena Vista Social Club” (m. 2005) – 90 de ani

– 1927: S-a născut Sir Sidney Poitier, regizor, scenarist, producător, actor, scriitor şi diplomat afro-american; primul actor de culoare câştigător al Premiului Oscar – 90 de ani

– 1940: S-a născut pianistul şi dirijorul german Christoph Eschenbach

– 1942: S-a născut Claude Miller, scenarist, regizor, producător de film francez (m. 2012) – 75 de ani

– 1947: S-a născut actorul american de film Peter Strauss – 70 de ani

– 1952: S-a născut Theophilos (sau Teofil) al III-lea (numele laic: Ilias Giannopoulos), Patriarh al Sfintei Cetăţi a Ierusalimului şi al întregii Palestine, al Siriei, Arabiei, dincolo de Fluviul Iordanului, al Canei Galileii şi al Sfântului Sion (din 22 noiembrie 2005) – 65 de ani

– 1953: S-a născut dirijorul italian Riccardo Chailly

– 1965: A murit zoologul francez René Jeannel; apropiat al lui Emil Racoviţă şi influenţat de acesta, a devenit pasionat de speologie; în 1920 a venit împreună cu Racoviţă la Cluj, unde au întemeiat Institutul de Speologie, primul de acest fel din lume; tot aici a fost numit profesor de biologie generală la Facultatea de Ştiinţe, calitate în care a elaborat primul curs de specialitate din învăţământul românesc; membru corespondent străin al Academiei Române din 1928 (n. 1879)

– 1966: S-a născut Cindy Crawford, fotomodel şi actriţă americană

– 1967: S-a născut Kurt Cobain, solist, chitarist şi compozitor american, membru al formaţiei rock „Nirvana” (m. 1994) – 50 de ani

– 1972: A murit Maria Goeppert-Mayer, fizician american de origine germană, laureată a Premiului Nobel pentru Fizică în anul 1963 (n. 1906) – 45 de ani

– 1993: A murit industriaşul italian Ferruccio Lamborghini, fondatorul companiei de automobile care-i poartă numele (n. 1916)

– 1996: A murit compozitorul japonez Tōru Takemitsu (n. 1930)

– 2005: A murit Hunter S. Thompson, scriitor şi ziarist american, considerat, pentru stilul său, unul dintre pionierii „noului jurnalism” (gonzo journalism) (n. 1937)

* * * * *