Raport semestrial al Comisiei Europene pentru România

Comisia Europeană a dat publicităţii rapoartele semestriale pentru ţările membre, rapoarte în care sunt analizate progresele din toate domeniile, de la economie la politici sociale sau corupţie. Raportul pentru România evidenţiază creşterea economică sau măsurile anti-sărăcie, dar exprimă temeri pentru depăşirea deficitului de 3% din PIB şi punerea în pericol a progreselor înregistrate în lupta împotriva corupţiei.
Raportul Comisiei Europene arată că în ultimii doi ani, România a avut o creştere economică susţinută, care a atins un vârf de 4,9% în 2016, bazată pe creşterea consumului, determinată de politicile fiscale. Scăderile semnificative de taxe au determinat însă creşterea deficitului bugetar la 2,8% din Produsul Intern Brut în 2016, iar acesta este estimat să depăşească 3,6% în 2017 şi 3,9% în 2018. Piaţa muncii s-a consolidat, salariile au crescut, iar şomajul a scăzut. Nivelul sărăciei, unul dintre cele mai mari din Uniune, este în scădere, dar inechităţile sociale persistă, în special pentru tineri, familiile cu copii, persoanele cu dizabilităţi, populaţia romă sau cea din mediul rural. În ceea ce priveşte sănătatea, au fost lansate mai multe măsuri în 2016, dar sistemul suferă încă de ineficienţă sau de corupţie, iar oamenii au acces limitat, în special la sate. În învăţământ, raportul subliniază măsuri insuficiente pentru abandonul şcolar şi acces redus în învăţământul superior pentru tinerii din mediul rural. În ceea ce priveşte reformele în adeministraţia publică, acestea au fost accelerate în 2016, dar nu sunt încă suficiente. Stabilitatea financiară s-a îmbunătăţit în 2016, sistemul bancar este bine capitalizat, iar lichidităţile rămân la un nivel confortabil. Despre corupţie, raportul spune că aceasta persistă în toate domeniile şi rămâne un obstacol pentru afaceri. Deşi a făcut eforturi în lupta împotriva corupţiei în ultimii ani, România pune acum în pericol progresele făcute, mai spune raportul, dând ca exemplu ordonanţele recente de modificare a Codurilor penale./ovidiu/dsirbu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (23 februarie)