Din cei 1.380 de copii migranți care au solicitat azil în Bulgaria, 972 sunt fără părinți

„Din cei 1.380 de copii migranți care au solicitat azil în Bulgaria, 972 sunt fără părinți şi nu sunt cuprinşi în niciun sistem de înăţământ”, a declarat vicepreşedintele Bulgariei, Iliana Iotova. Potrivit acesteia, este necesar ca în Bulgaria să existe un registru al copiilor migranților, cu care să lucreze toate instituțiile implicate în această problemă. „Bulgaria trebuie să apere două teze la nivel internațional. Prin modificarea prevăzută a Acordului de la Dublin trebuie protejate familiile migranților și refugiaților, trebuie reunite aceste familii. În al doilea rând, trebuie prevăzută trimiterea de specialiști în așa-numitele ‘puncte fierbinți’. Astfel de ‘puncte fierbinți’ funcţionează deja în Grecia, Italia și de ce să nu existe şi în centrele respective din afara Europei, de unde provin refugiații și migranții. Acolo ar trebui să se lucreze nu numai în ceea ce privește limba, cultura, trebuie să se acorde o mai mare atenție, în special copiilor neînsoțiţi”, a precizat Iotova. „În școlile din Bulgaria învaţă 143 de copii migranți”, a declarat ministrul educației, Nikolai Denkov. Au fost elaborate două regulamente care să asigure educația gratuită în grădinițe și școli./ddaniela/pvelisar

www.bnr.bg – 25 februarie