Un imens drapel al Uniunii Europene a fost format în această seară în Piaţa Victoriei din Bucureşti

Un imens drapel al Uniunii Europene a fost format în această seară în Piaţa Victoriei din Bucureşti de aproximativ 4000 de oameni. Este vorba despre cei care au ieşit să protesteze împotriva Guvernului pentru a 27-a zi consecutiv, nemulţumiţi de modul în care Executivul a încercat să modifice Codurile Penal şi de Procedură Penală. Reporterul nostru Andrei Şerban ne-a transmis că steagul albastru cu cele 12 stele ale Uniunii a fost creat cu ajutorul unor hârtii colorate iluminate cu ajutorul laternelor telefoanelor mobile, la fel ca acum două săptămâni când a format un imens tricolor, drapelul naţional al României. Proteste antiguvernamentale au avut loc în această seară şi la Sibiu, Timişoara şi Cluj Napoca, unde câteva mii  de oameni au format, de asemenea, un imens drapel al Uniunii Europene. În apropierea Palatului Cotroceni s-au adunat în această seară aproximativ 20 de oameni care susţin guvernul condus de social-democratul Sorin Grindeanu şi care îl contestă totodată pe preşedintele României, Klaus Iohannis. /rduinu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 26 februarie