Fostul deputat Sebastian Ghiţă este vizat într-un nou dosar deschis de procurorii DNA Ploieşti

Fostul deputat Sebastian Ghiţă este vizat într-un nou dosar deschis de procurorii DNA Ploieşti. Potrivit unor surse apropiate anchetei, Sebastian Ghiţă ar fi cerut de la două firme din domeniul IT, pe care le controla, peste 50 milioane de euro, pentru a le da mită unor miniştri şi funcţionari în schimbul atribuirii unor contracte cu statul. Infracţiunile din dosar sunt: trafic de influenţă, spălare de bani şi constituire de grup infracţional organizat. Mai devreme azi au fost duşi la audieri sub escortă la sediul DNA Ploieşti cumnatul lui Sebastian Ghiţă şi administrator al firmei ASESOFT, Cristian Anastasescu, şi directorul grupului TEAMNET, Bogdan Padiu, pentru a fi audiaţi în calitate de suspecţi – ne-a transmis corespondenta noastră, Simona Uţă. Fostul deputat Sebastian Ghiţă, cercetat în mai multe dosare, este pe lista celor mai căutate persoane pe site-ul Europol. El a dispărut la sfârşitul anului trecut./denisse

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 27 februarie)