Vizita ministrului afacerilor de externe Teodor Meleşcanu în Ungaria

Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu, face astăzi o vizită oficială în Ungaria. El se va întâlni, la Budapesta, cu premierul Viktor Orban şi cu omologul său Peter Szijjarto. În premieră pentru un ministru român,Teodor Meleşcanu va susţine o alocuţiune la reuniunea anuală a diplomaţiei ungare. El are programate şi întrevederi cu comunitatea românească din ţara vecină.
Autorităţile ungare nu au făcut publice detalii concrete legate de agenda discuţiilor, dar Ministerul Afacerilor Externe a precizat că, printre obiectivele părţii române, se numără consolidarea relaţiei bilaterale, intensificarea dialogului politico-diplomatic, dinamizarea cooperării economice, fiecare dintre cele două state fiind pentru celălalt unul dintre cei mai importanţi parteneri comerciali, realizarea uni schimb de opinii pe teme de interes la nivel regional, european şi internaţional şi continuarea dialogului privind protecţia drepturilor persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale din cele două ţări. Cu prilejul întâlnirii pe care o va avea astăzi cu reprezentanţii comunităţii româneşti din Ungaria, ministrul român de externe Teodor Meleşcanu va discuta cu aceştia despre preocupările pentru menţinerea identităţii etnice culturale, religioase şi lingvistice, precum şi despre modalităţile de sprijin din partea statului român./dursache/menescu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (27 februarie)