Calendarul evenimentelor, 28 februarie – selecţiuni

EVENIMENTE INTERNE

 

– Preşedinţie

* Preşedintele României, Klaus Iohannis participă la şedinţa de bilanţ a Ministerului Apărării Naţionale pentru anul 2016 – ora 11:00, la sediul MApN

 

– Parlament

* Şedinţa Birourilor permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului – ora 17:00, la Senat, sala „Avram Iancu”, nivel P1

 

– Senat

* ora 10:30 – lucrări în plen

* Lucrări în Comisiile permanente:

• Comisia pentru mediu – corp e3, etaj 2, camera 323

 

– Camera Deputaţilor

* ora 8:30 – şedinţa în plen

– Guvern

* Programul premierului, Sorin Grindeanu:

  • ora 9:00 – întâlnire cu reprezentanții Fondului Proprietatea – la Palatul Victoria
  • ora 11:00 – participă la prezentarea Raportului privind activitatea desfășurată de Ministerul Apărării Naționale pe anul 2016, Str. Izvor, nr. 110

* Județele Neamț și Bacău: Vicepremierul Sevil Shhaideh, ministrul dezvoltării regionale, administrației publice și fondurilor europene se află în judeţele Neamţ şi Bacău. Programul zilei:

– Ministere

* Primirea de către ministrul afacerilor externe, Teodor Meleșcanu, a ambasadorului Regatului Arabiei Saudite în România, Ali A.M. Almalki – ora 10:00, la sediul MAE

* Primirea de către ministrul afacerilor externe, Teodor Meleșcanu, a ambasadorului Ciprului în România, Dimitris Hatziargyrou – ora 11:00, la sediul MAE

– Apărare, Interne

* Ziua Porţilor Deschise la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Dealul Spirii” – eveniment organizat cu prilejul Zilei Protecţiei Civile din România – ora 10:00

* Galaţi: Se desfășoară Ziua presei în cadrul exercițiului „Platinum Eagle 17.1” ce are ca obiectiv principal antrenarea în comun a subunităţilor participante: România, Bulgaria, Macedonia, Muntenegru, România, Serbia,  Slovenia, Statele Unite ale Americii şi Ucraina – la Centrul Secundar de Instruire pentru Luptă „Smârdan”, din judeţul Galaţi

– Culte, Biserică

* Conferința cu tema „Pocăința în textele Canonului Mare”, susținută de Pr. Prof. Constantin Necula de la Facultatea de Teologie Andrei Șaguna din Sibiu – ora 18:00, la biserica Icoanei. Evenimentul are loc în cadrul manifestării religios-culturale intitulată „Icoana — fereastră spre dumnezeu”, ediţia a X-a, organizată de Arhiepiscopia Bucureștilor și Protoieria Sector II Capitală în colaborare cu Primăria Sectorului 2 (27 feb.-5 mar.)

– Organizaţii internaţionale

* Deva: Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Hunedoara organizează Campania Națională „Bringing the UN back home”, în cadrul căreia Delegații de Tineret ai României la ONU, Denisa Bratu și Gabriel Uifălean se vor întâlni cu tinerii din județul Hunedoara – ora 14:30, în Sala Europa din cadrul sediului Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara. Proiectul „Delegaţi de Tineret ai României la ONU” este realizat de Ministerul Tineretului și Sportului și Ministerul Afacerilor Externe, având scopul de a antrena tinerii cu potențial în activitatea celui mai mare for decizional global și de a-i mobiliza în activitățile de tineret din țară

 

– Administraţie

* Şedinţa Consiliului General al Municipiului Bucureşti – ora 15:00

* Şedinţa Consiliului Local sector 1  – ora 14:00, la Primăria sectorului 1, sala de şedinţă, Bd. Banu Manta, nr.9

– Juridic

* Şedinţa Consiliului Superior al Magistraturii – plen – ora 10:00 şi secţii – ora 13:00

* Cererea de demisie a procurorului Mircea Negulescu, recent transferat de la DNA Ploieşti la Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpina, va fi analizată în plenul Consiliului Superior al Magistraturii

 

– Organizaţii

* Masa rotundă „Cum vorbeşte presa din România despre corupţie?”, organizată de Societatea Academică din România – ora 16:00, la Reprezentanţa Comisiei Europene în România, Spaţiul Public European, Str. Vasile Lascăr, nr. 31

– Social

* Se lansează sesiunea de primire a proiectelor în cadrul Programului Operațional Regional 8.3.A.1 – Creșterea gradului de acoperire cu servicii sociale destinate persoanelor vârstnice (28 feb.-28 aug.) – ora 12:00. Depunerea proiectelor se va realiza exclusiv online, în cadrul aplicației electronice Mysmis

* Timişoara: Proiecţia filmului „Flori”, în regia lui Garańo-Goenaga (2014), în beneficiul „Casei Debora”, pentru fete victime ale abuzului – ora 18:00, la Librăria „La doua Bufniţe”, Piaţa Unirii, nr. 11

 

– Economic

* Bursa de Valori Bucureşti împreună cu Rotary International District 2241 Romania and the Republic of Moldova organizează deschiderea oficială a şedinţei de tranzacţionare, care va fi marcată de semnarea Acordului de Parteneriat între cele două instituţii – ora 9:00, la sediul Bursei de Valori Bucureşti

– Medicină, Sănătate

* Alianţa Naţională pentru Boli Rare România (ANBRaRo) organizează evenimentul cu tema „Ziua Bolilor Rare” – la Hotel Ramada Parc, sala  Europa, Asia și Africa (27 – 28 feb.). Din program:

  • ora 9:00 – Deschiderea oficială – sesiune plenară la care participă dr. Diana Păun, Consilier de Stat – Departamentul Sănătate Publică, Administrația Prezidențială, Lidia Onofrei – Ministerul Sănătății, Gabriela Paleru – Ambasada SUA la București, Prof. Dr. Emilia Severin, vicepreședintele Consiliului Naţional al Bolilor Rare (CNBR) și Dorica Dan, președinte ANBRaRo

 

– Învăţământ, Cercetare

* Festivitate prilejuită de împlinirea a 125 de ani de la înfiinţarea Colegiului Naţional „Gheorghe Şincai” – ora 14:00

* Bârlad: La Centrul „Mihai Eminescu”, se va desfăşura „Săptămâna Amintirilor din Copilărie”, proiect adresat cadrelor didactice şi elevilor din judeţul Vaslui şi nu numai, dornici să petreacă o oră în cadrul Centrului pentru a descoperi sau redescoperi marea personalitate a literaturii române, Ion Creangă – ora 8:00 (28 feb. – 5 mar.)

* Piteşti: Conferinţa de presă susţinută de conducerea Universităţii din Piteşti – ora 13:00, corp Academica

 

– Istorie

* În cadrul evenimentelor dedicate istoriei recente a României, Casa de Cultură „Friedrich Schiller” organizează, împreună cu istoricul Marius Oprea, seria de conferințe „În căutarea poporului pierdut”, ilustrat cu difuzarea unor filme documentare. De la ora 18:30, are loc cea de-a II-a conferință susținută de istoricii dr. Marius Oprea și dr. Gheorghe Petrov – expert la Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc – Str. Batiștei nr. 15. Cu acest prilej va fi prezentat un film-bilanț al săpăturilor realizate recent de aceștia, precum și documentarul „Execuția”, în regia lui Nicolae Mărgineanu

 

– Mass-Media

* Şedinţa publică a Consiliului Naţional al Audiovizualului – ora 10:00, la sediul instituţiei

 

– Cultură

* Premiera baletului „Harap Alb” a Teatrului „Stela Popescu”, pus în scenă de Ștefan Soare – ora 10:00, la Sala Mare a Palatului Naţional al Copiilor

– Sport

* Activităţi de presă organizate de clubul de fotbal FC Dinamo Bucureşti, înaintea derby-ului cu FC Steaua, din Cupa Ligii, la Sala de evenimente a stadionului Dinamo:

  • conferinţă de presă susţinută de antrenorul Cosmin Contra – ora 10:30
  • declaraţii Antun Palic, Azer Busuladzic – ora 10:45
  • antrenament Dinamo – ora 11:00, deschis presei în primele 15 minute

* Are loc Campionatul Naţional Aruncări Lungi – ora 10:00, Stadion Iolanda Balaş Soter – Bucureşti

– S-a întâmplat într-o zi de 28 februarie

* Acum 158 de ani (1859) apărea la Bucureşti, până la 15/27 august acelaşi an, săptămânalul de satiră „Ţânţarul” (editat de C. A. Rosetti şi N. T. Orăşanu), considerat prima gazetă satirică şi umoristică românească (28.II/12.III)

 

– Sf. Cuvioşi Ioan Casian şi Gherman, din Dobrogea (Calendarul Creştin-Ortodox 2017)

 

– „Ziua Protecţiei Civile”; la 28.II.1933 regele Carol al II-lea a aprobat, prin Înaltul Decret Regal nr. 468, înfiinţarea unei arme noi, „apărarea pasivă”; Decretul era primul act normativ care stabilea constituirea primelor structuri de apărare civilă în România

EVENIMENTE EXTERNE

 

– Bruxelles: Comisia Europeană sărbătoreşte „Ziua Europeană a Industriei”. Evenimentul se va deschide cu un mesaj video al președintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker

 

– Bruxelles: Conferință privind rolul autorităților locale și regionale în prevenirea corupției și promovarea bunei guvernări, în cadrul Congresului Autorităților Locale și Regionale al Consiliului Europei și Comitetului European al Regiunilor

Aniversări – Comemorări

 

– Finlanda: „Ziua Kalevalei” este o sărbătoare naţională şi marchează apariţia, în anul 1835, a primului volum al epopeei naţionale „Kalevala” (străbătând Karelia, medicul şi folcloristul Elias Lönnrot a cules poemele tradiţionale transmise pe cale orală de mai multe secole, realizând apoi epopeea conform propriei sale viziuni poetice); „Kalevala” a devenit repede un simbol al identităţii finlandeze timpurii, ţara făcând parte, la acea dată, din Imperiul Rus, după ce anterior făcuse parte din Suedia

 

– 1533: S-a născut Michel de Montaigne, scriitor şi gânditor umanist francez (m. 1592)