Ordonanţa de urgenţă pentru depolitizarea conducerilor de spitale a fost discutată în Parlament

Ordonanţa de urgenţă care urmăreşte depolitizarea conducerilor de spitale a fost discutată azi în Parlament, într-o dezbatere organizată de Comisia de Sănătate din Camera Deputaţilor. Documentul a fost respins de Senat, iar săptămâna viitoare ar urma să intre în circuitul legislativ al deputaţilor, care urmează să dea votul decisiv. Reprezentanţii din zona academică, au susţinut în cadrul întâlnirii de azi că actul normativ bulversează activitatea din spitale şi că şefii de clinică trebuie desemnaţi la recomandarea universităţilor de medicină. Mihai Raul Popescu, profesor la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Craiova.
Mihai Raul Popescu: Nu ne luptăm cu şefia de secţie sau cu manageriatul unui spital. Totul reprezintă o familie. Dacă nu înţelegem că vârfurile sunt cele care orientează atât asistentul /…/, cât şi tot ceea ce înseamnă cadre didactice de pe o secţie, este important acel coordonator de şcoală medicală.
Realizator: În replică, reprezentanţii Asociaţiei Pacienţilor, precum şi ai unor organizaţii neguvernamentale, au susţinut ordonanţa, considerând că astfel se asigură ocuparea funcţiilor de manageri prin concurs, în baza competenţelor manageriale. Miron Ţigănaş, din partea Alianţei Naţionale a Organizaţiilor Studenţeşti din România.
Miron Ţigănaş: Un cadru didactic trebuie să facă şi activitate de cercetare, el este în acelaşi timp şi medic, va fi fost în acelaşi timp şi manager. Este prea mult! Pe lângă faptul că medicul cadru didactic are o responsabilitate medicală legală faţă de pacienţii săi, el, prin activitatea sa didactică pe care trebuie să o îndeplinească la maxim de performanţă, poartă indirect responsabilitatea medico-legală pentru toţi pacienţii studenţilor pe care îi formează.
Realizator: La rândul său, fostul ministru al sănătăţii, Vlad Voiculescu, a spus că ordonanţa lărgeşte sfera persoanelor care pot ocupa funcţia de manager şi la alte categorii de specialitate cu experinţă în acest domeniu./rduinu/avladucu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 2 martie