China anunţă că va spori cheltuielile militare cu aproximativ 7% în 2017

 China a anunţat că va spori cheltuielile militare cu aproximativ 7% anul acesta, la doar câteva zile după ce preşedintele american Donald Trump a anunţat o majorare a bugetului în domeniul apărării. Anunţul Beijingului a fost făcut înaintea Congresului Naţional al Poporului, care se desfăşoară anual. În ultimii ani, China şi-a modernizat rapid forţele armate, în timp ce economia ţării continuă să se dezvolte. Oricum, în China bugetul destinat apărării este în continuare cu mult mai mic decât cel din Statele Unite. /astrugar/menescu

(BBC SERVICIUL MONDIAL – 4 martie)