Ministerul Muncii anunţă majorări de venituri pentru bugetari

Ministerul Muncii anunţă majorări de venituri pentru bugetari, iar de astăzi începe discuţiile cu sindicatele asupra legii salarizării unitare. Primii vor fi reprezentanţii instituţiilor din ordinea publică şi sănătate. Ministrul Lia Olguţa Vasilescu a precizat că actul normativ ar urma să fie finalizat în iulie, aşa cum este prevăzut în programul de guvernare.
Lia Olguţa Vasilescu: Suntem deschişi la orice dezbatere cu sindicatele şi eu sunt convinsă că pentru cei cu salarii mici veştile vor fi foarte bune. Sunt mai multe praguri până la pragul de 4.000 de lei, fie salariile se dublează, după 4.000 de lei este o creştere cu 45% a salariilor, iar pragul de 7.000 de lei sunt creşteri dar nu foarte mari.
Realizator: La salariile cuprinse în proiectul de lege urmează să se ajungă în trepte, până în 2020. Olguţa Vasilescu a mai precizat că de la 1 iulie va creşte punctul de pensie la o mie de lei. Şi secretarul de stat în Ministerul Muncii, Adrian Dobre, a declarat la un post de televiziune că România nu poate creşte economic dacă există oameni care câştigă la limita existenţei./rduinu/avladucu

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 6 martie)